Camelia Smicală, 10 ani de tortură în iadul finlandez

Andreea si Maria, fiicele Cameliei Smicala

camelia smicala

Despre cazul doctoriței Mihaela Camelia Smicală Jalaskoski, românca emigrată în Finlanda, căreia i-au fost răpiți copiii de către instituția Protecției copilului (corespondentul Barnevernet-ului norvegian), s-a scris cu revoltă la finalul anului trecut, la puțin timp după scandalul familiei Bodnariu.

Faptul că a făcut publică drama familiei sale i-a făcut probleme și mai mari. Am rugat-o să ne acorde un interviu în care să ne împărtășească drama  prin care trece.

Citește prima parte a interviului

Care a fost motivația pentru care ți-au luat copiii mai mici?

Pe data de 15.05.2015, un judecator de la judecatoria din Tampere a dat decizie provizorie de incredintare a copiilor tatalui lor (deci custodie totala), FARA PROCES, FARA SA FIU ASCULTATA SI NICI MACAR ANUNTATA, pe baza minciunilor servite judecatorului de catre tatal copiilor ca as vrea sa fug cu copiii in Romania.

Dovada adusa de el era cererea oficiala, depusa de mine la politie, prin care ceream dreptul de a calatori in vacante cu copiii in Romania. Din 2010 ni se interzisese total dreptul de a merge in Romania in vizita (avand custodie comuna si tatal copiilor refuzand sa ne lase sa iesim din Finlanda). In cerere era precizat ca avem cetatenie dubla, rudele noastre sunt in Romania si vrem doar sa mergem in vacanta.

Pe 15.05.2016 copiii au fost luati in regim de urgenta, de la scoala, din fata clasei, ca niste infractori, sub acuzarea ca ne iubim prea mult si ca eu as fi manipulat copiii impotriva tatalui. Agresiunea domestica nu a fost niciodata investigata (desi exista probe,  cerficat medico-legal cu leziuni care ar fi putut cauza moartea etc), dar nu a fost luata in considerare si, contrar legii finlandeze, copiii nu au fost ascultati.

In 2016, copiii au fost luati pe baza unei decizii a protectiei copilului, fara hotarare judecatoreasca.

In iunie 2016, acelasi judecator care a dat in 2015 hotararea fara proces si fara sa fiu ascultata si-a anulat hotararea. Prin anularea acelei hotarari, a reintrat in vigoare hotararea definitiva a curtii supreme din 2013, prin care exista custodie comuna cu domiciliul copiilor la domiciliul meu. Protectia copilului a refuzat sa respecte hotararea judecatoreasca.

Nu se face expertiză și evaluare psihologică a copiilor și a părinților în astfel de cazuri?

Nu se face. Noi am fost supusi la o asa-zisa evaluare parentala, care a fost o tortura. Evaluarea a fost facuta de doua asistente medicale. Copiii au vorbit si cu cate un psiholog, dar deciziile lor nu au fost luate in considerare. Rezultatul a fost ca un medic psihiatru care nu a vorbit niciodata cu copiii si care nu ne-a evaluat niciodata a facut raportul final, ignorand evaluarea psihologica, pe baza spuselor celor doua asistente si stabilit de comun acord cu protectia copilului.

Acel psihiatru a refuzat sa vorbeasca cu copiii, dar, in schimb, a avut multiple intalniri cu cei de la social, astfel incat asa-zisa evaluare a fost facuta fara examinarea 'pacientului'. Exista rapoarte de la psihologi care chiar au evaluat copiii, raportul facut de un psihiatru infantil in 2015 (pe baza caruia mi-au fost inapoiati copiii) care chiar a evaluat copiii. Aceste rapoarte au fost ascunse.

In Finlanda, medicului ii este interzis sa scrie rapoarte despre un anumit pacient, fara sa il consulte. Acel psihiatru infantil nu a vorbit nici pana acum cu copiii, dar scrie in continuare rapoarte despre starea lor!

Din mărturiile anterioare, înțeleg că tratamentul aplicat acestor copii este inuman – copiilor le e dor de părinți, de casă, plâng de dor, aproape se îmbolnăvesc. Nu există medici sau consilieri psihologici care să îi evalueze?

Conform legii finlandeze, suspiciunea de abuz asupra copiilor trebuie imediat cercetata. Politia a refuzat sa cerceteze, in mod repetat, abuzurile asupra copiilor, desi multe plangeri au fost facute de functionarí de stat.

Am cerut consiliere psihologica in 2010. Mi s-a refuzat. Am platit peste 3000 de euro unui psiholog, timp de 2 ani, ca sa echilibreze copiii din punct de vedere emotional.

Legea finlandeza spune ca ei, copiii, au dreptul sa decida singuri de la 12 ani si, iar daca sunt mai mici de 12 ani, doar daca se dovedeste ca sunt corespunzator dezvoltati psihic. Am cerut, conform legii, si aceasta evaluare. Mi-a fost refuzata.

In acest moment, copiii nu au dreptul la psiholog (psihologul de la scoala Mariei s-a alarmat de situatia ei, dar i s-a interzis sa vorbeasca cu Maria) si nu au dreptul la nici o evaluare. Acelasi psihiatru infantil face evaluarea fara a vedea sau vorbi cu copiii.

In Finlanda legea prevede terapie debriefing in caz de socuri emotionale. Copiilor mei li s-a refuzat.

Realitatea e ca nu vor ca cineva sa realizeze adevarata stare a copiilor. Acesta este si motivul pentru care copiilor li s-a schimbat scoala, nimeni nu are voie sa vorbeasca cu ei dintre cunoscuti sau rude, motiv pentru care i s-a interzis in mod repetat consulului Romaniei sa viziteze copiii.

Cea mai mare grozăvie mi s-a părut carcera pentru copiii care plâng de dorul de-acasă. Cum e posibil să terorizezi un copil astfel?

Aceste carcere au ciment pe jos, fara nici o mobila, cu usa ca la puscarie, 4 metri patrati.

Camelia si copiii

Camelia si copiii

Ce demersuri ați făcut în Finlanda și cum s-au desfășurat? Dar în România?

In Finlanda am facut plangeri la politie, plangeri la ministerul de interne ca politia nu vrea sa investigheze tentativele de omor si abuzurile tatalui asupra copiilor. Am scris la toate ministerele, am facut plangere la Avocatul poporului (care mi-a raspuns de cinci ori ca nu-l intereseaza cazurile mai vechi de 2 ani).

Pana am ajuns eu sa aflu de avocatul poporului, au trecut niste ani… Desi erau lucruri noi, acute, se lega de faptul ca totul a inceput cu mai mult de 2 ani in urma! Am facut plangere la Avocatul copilului care mi-a spus ca nu ia in calcul cazurile individuale. Am scris la toate organizatiile pentru drepturile copilului, pentru drepturile omului din Finlanda si internationale. Toate mi-au raspuns ca nu se pot ocupa de cazuri individuale.

Am scris si la presedintele Finlandei, la prim-ministru. Nu s-au obosit sa-mi raspunda.

Citește continuarea pe pagina următoare

In 2013 mi-a fost acceptat dosarul la CEDO fiindca ajunsesem pana la Curtea Suprema din Finlanda. Incepand cu iulie 2013, am trimis absolut toate hartiile si hotararile date inainte si dupa ce dosarul a fost acceptat. Am facut 5 plangeri pentru aplicarea articolului 39 din Conventia Drepturilor Omului, ultima cand mi-au fost luati copiii a doua oara.

CEDO mi-a respins toate cererile de aplicare a articolului 39, motivand ca CEDO aplica articolul numai pentru cazuri de extradare. Articolul 3, masuri interimare, spune ca CEDO trebuie sa ia masuri in decurs de 5 zile lucratoare daca exista pericolul de a se produce daune fizice sau psihice care nu mai pot fi remediate.

Pe 27 ianuarie 2017, in urma plangerii mele la CEDO, prin care ceream rezolvarea mai rapida a cazului, am fost informata ca plangerea din 2013 a fost declarata inadmisibila in 2014, fara a se motiva de ce. M-au anuntat dupa trei ani ca cererea a fost declarata inadmisibila, timp in care eu am tot purtat corespondenta cu CEDO si, culmea, am primit si raspunsuri. Am scris tuturor europarlamentarilor romani. Numai domnul Victor Bostinaru s-a interesat si a promis ca ne ajuta, dar nu mai stiu nimic nici de el de ceva timp.

Am cerut ajutorul ambasadei Romaniei la Helsinki inca din 2007, cand am fost dusi la casa de siguranta. Am cerut in primul rand translator fiindca nu vorbeam finlandeza, nu intelegeam ce voiau de la noi si nimeni nu voia sa vorbeasca engleza cu mine.

Am facut si prima cerere de eliberare a certificatelor de nastere romanesti pentru copii. Ambasada a refuzat sa ne ajute (am sunat de zeci de ori si ii imploram sa ma ajute macar cu translator. Mi se raspundea ca ambasada face numai hartii).

In Romania, am scris catre Protectia copilului din Romania (doamna Corina Marinescu, careia ii multumesc, a facut doua dosare de repatriere si a scris multe scrisori oficialilor finlandezi). Finlanda a refuzat dialogul.

Prin George Alexander am dat de domnul Ovidiu Iane, care era deputat la Comisia romanilor de pretutindeni. Domnul Ovidiu Iane s-a zbatut efectiv pentru copii. A chemat-o prima data pe ambasadoarea Finlandei in Parlament, mi-a aranjat sa vin si eu in Parlament, m-a dus pe la ministerul de externe, protectia copilului, a chemat presa, a scris zeci de hartii pe la toate ministerele finlandeze si m-a sustinut moral un an si jumatate. Nu am cuvinte sa-i multumesc!

Problema e ca oficialii finlandezi refuza orice dialog cu partea romana si nimeni nu se sesizeaza la nivel UE. Finlanda e tara UE si ar trebui sa fie obligata sa respecte tratatele internationale pe care le-a semnat.

Maria si Mihai

Maria și Mihai, copiii Cameliei

Te gândești să te întorci acasă? Care ar fi perspectivele unei astfel de decizii?

De 9 ani ma lupt sa ma intorc acasa. Nu puteam sa ma intorc fara certificatele de nastere romanesti ale copiilor. Ma bagau la inchisoare pentru rapire internationala.

Chiar daca Finlanda mi-a furat tot ce am muncit in 20 ani, chiar daca nu am un loc unde sa ma duc in Romania, ne-am intoarce si maine. Aceasta e si dorinta copiilor. Fara copii nu pot pleca.

As merge si la manastire daca nu as avea unde sa stau, numai sa fiu acasa. La fel si copiii. Cu Andreea e mai greu ca are admitere la liceu. In plus, scoala finlandeza e mult mai slaba decat cea din Romania: ce se invata in Romania in clasa a V-a, aici fac abia la liceu. Dar si Andreea ar veni si maine acasa. Acasa inseamna Romania. Eu am crescut copiii romaneste, cu mancare romaneasca, cu dragoste de tara, cu Creanga si 'Amintiri din copilarie'.

Ce ți se pare cel mai greu de îndurat în toată această poveste absurdă?

10 ani de tortura. Sa-ti fie furati copiii e ca si cum cineva ti-ar spune de o mie de ori pe zi ca cineva ti-a omorat copiii.

Regreți că ai plecat din România? Ce îți lipsește cel mai mult de-acasă?

Sigur ca regret. Sa fim intelese: eu nu am emigrat. Am vrut o familie. Iar intelegerea era ca, daca nu ma adaptez in Finlanda, ne mutam in Romania. Intelegerea a cazut in momentul in care am semnat actele de casatorie. Am vrut sa ma intorc imediat in Romania, dar ramasesem insarcinata si mama mi-a zis ca o fac de ras daca ma intorc.

Ce-mi lipseste? Totul. Voi nu va dati seama ce inseamna sa traiesti in iad. Nu va dati seama ca in Romania  exista energie pozitiva de la oameni. Nu realizati ca, in realitate, nivelul de trai e mult mai scazut aici decat in Romania: banii sunt pe hartie, statul iti ia aproape tot. Aici e bine pentru someri, alcoolici, drogati, patroni care stiu sa fenteze taxele  si refugiati. Un om care munceste cinstit nu are nici o sansa.

Cum reușești să reziști la serviciu, acasă? Ce forță îți trebuie să înduri toate aceste nedreptăți și să mai fii competentă și la serviciu – și nu orice serviciu, ci acolo unde fiecare greșeală 'se acoperă cu țărână'?

Nu prea mai resist. Am rezistat cu ajutorul lui Dumnezeu si al copiilor. Dupa ce mi-au furat copiii, am rezistat cu ajutorul lui Dumnezeu si al oamenilor care ne-au sustinut. Chiar daca acum vor sa ma bage la inchisoare (m-au trimis in judecata pentru ca am facut public cazul si ma acuza ca eu i-as fi batut pe executorii judecatoresti in 2015 – cica se vede clar pe filmul facut public!).

Ma mai acuza pentru defaimarea fostului sot, dar nu regret ca am facut public cazul. Nu as fi avut nici o sansa. Oficialitatile din Romania nu s-ar fi 'miscat' fara presiuni din partea presei si a oamenilor. In plus, sunt sute de oameni care ne sustin pe Facebook, mesaje, au trimis scrisori, pachete copiilor. Fara voi as fi cazut.

Serviciul ma ajuta sa supravietuiesc. Toata viata am salvat oameni. Daca reusesc sa o fac in continuare inseamna ca mai am un rost in viata. Mai e si Andreea. Sunt responsabila si pentru ea. Faptul ca ea e acasa nu inseamna ca nu sufera. Problema  e ca exista o limita in toate. Si limita aceea a cam fost atinsa in cazul meu.

Oamenii ar trebui sa inteleaga ca nu suntem un caz singular. Sunt zeci de mii de copii furati. Aceste retele servesc retele de pedofili si se fac bani grei de pe urma copiilor furati. In Finlanda sunt peste 25.000 de copii furati. Copiii din familii de alcoolici, drogati, someri nu sunt luati din familii.

Acest sistem diabolic exista in toate tarile nordice, in UK si SUA. Daca oamenii nu vor face nimic, va deveni o realitate si in Romania. Si atunci chiar nu vom mai avea vreun loc pe pamant care sa insemne CASA.

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Sursă foto: arhiva personală a intervievatei

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate