Tim Berling, DJ-ul suedez cunoscut sub pseudonimul Avicii, a murit pe data de 20 aprilie, la doar 28 ani. Timp de mai multe săptămâni, s-a speculat faptul că acesta s-ar fi sinucis. Familia artistului a anunțat câteva detalii despre înmormântare, însă a precizat că aceasta se va desfășura într-un cadru privat și vor participa doar cei apropiați.
Data și locul în care se vor desfășura funeraliile celebrului DJ nu au fost dezvăluite, conform variety.com. La ceremonie vor participa doar membri familiei și prietenii foarte apropiați, pentru că părinții săi își doresc discreție și înțelegere din partea presei.
DJ-ul Avicii a murit acum o lună, dar nici acum nu a fost înmormântat
Tim Berling, cunoscut sub numele de Avicii, a fost găsit mort în camera sa de hotel, din Oman. Familia artistului nu a făcut nicio declarație despre cauza morții lui. Cu toate acestea, a fost publicat un comunicat, la câteva săptămâni după decesul DJ-ului, în care membrii familiei cântărețului au dat de înțeles că acesta și-ar fi pus capăt zilelor.
În trecut, Avicii a vorbit adeseori despre depresia și stările de anxietate cu care se confrunta din cauza faimei, dar și despre problemele sale cu dependența de alcool.
DJ Avicii va fi înmormântat abia la o lună după deces deoarece trupul său a fost supus mai multor examinări post-mortem care urmau să stabilească dacă artistul se afla sub influența unor substanțe interzise în momentul în care a murit.
Pentru mai multe imagini, deschide galeria foto de mai sus!
Foto: Hepta.com
Mihaela Tudor
Citește și:
DJ-ul Avicii a murit la 28 de ani. Interpretul melodiei Wake me up a încetat din viață în Oman