Dinu și Deea Maxer, la limita supraviețuirii! Cu ce probleme se confruntă cei doi artiști?

Deea și Dinu Maxer

Anul 2020 a fost un an greu pentru Dinu și Deea Maxer. Pe lângă problemele de sănătate pe care le-au avut, aceștia au întâmpinat și probleme financiare. Din cauza pandemiei de coronavirus, cei doi nu au mai participat la evenimente, ceea ce le-a adus o mare gaură în bugetul familiei.

Simpaticul cuplu mergea în toată țara pentru a cânta și pentru a fi alături de oamenii care voiau să se distreze. În ultima vreme, contractele nu au mai existat și mai mult de atât cântările de Revelion s-au transformat în petreceri alături de familie. Câștigul lor acum vine doar din contracte de imagine și drepturi de autor.

„Luna decembrie nu era o lună plină de evenimente, pentru că nu cântăm colinde, chiar dacă Dinu a compus câteva, noi aveam alte proiecte cu alte genuri muzicale ce se pretau bine de Revelion. De obicei prezentam un eveniment toată noaptea în calitate de gazde, într-o locație, și susțineam acolo două recitaluri sau în alți ani aveam mai multe recitaluri în mai multe locații, maximum 6 într-o noapte. Așa ne-am petrecut toate Revelioanele. Uneori despărțiți, ca să putem onora toate cererile de spectacolele.

Anul ăsta de Revelion vom fi acasă, cu copiii. E o premieră. Din fericire, în perioada asta Dinu a mai compus câte o piesă unor artiști, mai sunt și drepturile de autor care există ca venituri (foarte mici, de altfel), plus câte un contract de imagine. Toate astea ne fac să supraviețuim.' , au declarat Dinu și Deea Maxer pentru click.ro.

Deea Maxer: „Sperăm la un 2021 mai productiv'

Pandemia de coronavius le-a afectat nivelul de trai, însă pe plan familial, anul 2020 a fost minunat. A fost primul an din viața fetiței lor, aceasta fiind născută în toamna anului 2019, iar după toate încercările la care au fost supuși, soții Maxer au zâmbetul pe buze și nu-și doresc decât sănătate și un 2021 mai productiv.

„2020 este primul an din viața fiicei noastre. Pentru noi a fost un an bun pe plan familial, iar vara petrecută pe litoralul nostru cu contract de muncă ne-a adus satisfacții. Am avut practic și vacanță, dar am și muncit. Copiii sunt mereu cu noi și avem amintiri minunate. Sănătatea familiei noastre nu a fost afectată de virus și suntem recunoscători. Sperăm să fie bine în continuare.

„Ne dorim să fim sănătoși. Să ne meargă proiectele muzicale, să reluăm spectacolele.. Sperăm la un 2021 mai productiv', au declarat cei doi soți.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Vedete