Dinu Maxer a confirmat despărțirea de Ada, noua iubită care nu a mai suportat atenția și presiunea săptămânile acestea, de când s-a aflat că formează un cuplu cu artistul. Ea merge pe drumul ei, la fel și el, care nu suferă, vrea neapărat să își refacă viața.
Ada, fosta iubită a lui Dinu Maxer, a rupt tăcerea și a spus de ce ea și artistul au pus punct relației după doar câteva săptămâni. „Vreau să spun că acest val mediatic care m-a copleșit, informații eronate, comentarii răutăcioase în care am fost acuzată că i-am fost amantă m-au făcut să iau această decizie.
Am decis că nu pot să îmi asum această lume în care ești expus mereu, iar în urmă cu două zile am luat hotărârea să nu ne mai continuăm întâlnirile', a declarat pentru Spynews Ada, care nu a fost amanta lui Dinu, cum s-a speculat recent.
După dezvăluirile ei, Dinu Maxer a apărut în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV unde a făcut mai multe confesiuni despre supărarea Adei. „A citit și comentariile, a început să răspundă, a fost foarte dezamăgită, a fost afectată. Este greu! Despre ea au apărut mai multe știri false. Legat de declarația ei… S-a spus despre ea că a fost căsătorită. Fals! A fost implicat și fostul ei prieten în acest circ mediatic, cum se spune. De ce? Cu multe date despre el, unele adevărate, unele false. De ce? N-avea niciun sens.
A afectat-o și pe ea și evident și pe el! Referitor la vârstă, este adevărat! Au fost foarte multe lucruri care au afectat-o, a afectat relația dintre noi. Eu am spus-o că relația este la început, ceea ce înseamnă că ajungi să te cunoști! Știi care e testul suprem, nu? Să te muți împreună cu persoana respectivă! În momentul în care te muți împreună vezi anumite chestii care nu plac la tine, nu plac la ea…', a explicat el în emisiunea lui Cristi Brancu.
De Paște, el a petrecut mai mult timp cu Ada și așa și-au dat seama că nu sunt potriviți unul pentru altul. „De Paște, copiii au fost la Deea și am stat împreună. Lucrurile au evoluat, au apărut anumite, cum să le zic, compatibilitatea nu era 100% și atunci evident că… Eu am încercat să mă retrag. Ne-am cam retras amândoi. A fost o chestie reciprocă! E o situație foarte ciudată! Cineva a venit și a săpat în grădina mea și eu acum trebuie să spun… Dacă s-a săpat, a trebuit să apar și să zic. Nu pot să mint!', a încheiat el.
Acu, Dinu Maxer nu are de gând să piardă timpul sau să sufere după despărțirea de Ada, cântărețul e pregătit să își refacă viața. „Este o perioadă de căutări. Nu am stat să mă autoevaluez. Mă bucur de fiecare moment. Merg la toate evenimentele, sunt prezent peste tot, îmi face plăcere și probabil trăiesc viața unui bărbat singur, care se poate implica în tot felul de activități.', a declarat Dinu Maxer la Antena Stars, conform spynews.ro.
Așadar, artistul își caută o iubită brunetă, frumoasă. „Se pare că am un tipar de femeie care mă atinge direct la inimă. Cred că este brunetă cu ochii migdalați. Așa se întâmplă.', a recunoscut artistul.
Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, aprilie 2023: