Trendul în dezvoltare personală la nivel global se referă la a învăța să te accepți cu defecte și calități și să îți iubești corpul indiferent de kilograme, măsura la haine, celulita de pe coapse și sânii inegali. Susținem această direcție, însă asta nu înseamnă că facem pace pe loc cu toate micile noastre imperfecțiuni. În ediția aceasta vorbim despre cele mai frecvente patru probleme ale pielii și cum le putem soluționa, cu ajutor de la specialist.
Am stat de vorbă cu doamna Diana Plăcintescu, medic primar dermato-venerolog cu peste 20 ani experiență în dermatologie. Doamna doctor ne explică pe înțelesul nostru cum se descriu zonele cu grăsime de pe corp, vergeturile, celulita, pielea lăsată, de ce se formează, cum putem să le prevenim, dar și să le ameliorăm sau chiar remediem. Ne sfătuiește ca înainte să mergem la o clinică de estetică pentru a ne ocupa de noi, să vizităm un cabinet de dermatologie pentru a elimina suspiciunile privind cauzele unor astfel de afecțiuni. Acestea pot semnala boli generale, endocrine, renale, vasculare, avertizează dermatologul. Iar un consult dermatologic are rolul de a evalua tipul problemei, gradul ei de severitate și să primim totodată, variantele potrivite de tratament.
Depunerile de grăsime
Ce sunt? După ce slăbești, pe abdomen mai stăruiește un colăcel mai încăpățânat, pe șolduri și talie un altul, uneori chiar și sub bărbie. Fiecare dintre noi are o predispoziție genetică, însoțită de la o vârstă de o setare hormonală către asemenea proeminențe.
Cum scăpăm de ele? „Există două metode, în funcție de cât de întinse sunt depozitele de grăsime, spune medicul dermato-venerolog. Acestea se pot „topi prin criolipoliză sau prin lipoliza chimică. În cazul criolipolizei se folosește frigul ca să distrugem celulele grase, iar în al doilea caz se injectează substanțe care au același rol. Este, desigur, vorba doar de proceduri medicale omologate, care au aprobarea FDA (organismul național american de certificare a medicamentelor și dispozitivelor medicale), ceea ce înseamnă că sunt deopotrivă eficiente și sigure.
Vergeturile
Ce sunt? De regulă, vergeturile apar fie pentru că dimensiunile corpului au crescut prea repede, fie că au crescut peste limita de elasticitate a colagenului cutanat, fie că acest colagen a fost slăbit de „bombardamente hormonale, cel mai adesea de cortizol. În majoritatea cazurilor e vorba de o predispoziție genetică, un colagen mai fragil, ceea ce face ca persoana în cauză să aibă de obicei nu numai vergeturi, ci și vase dilatate, pentru că același tip de fibre se găsesc și în pereții vaselor.
Cum le ameliorăm? În etapa întâi, când vergeturile sunt roșii, inflamate, e semn că organismul încearcă să repare cumva problema. Este oportun să intervenim cu proceduri laser și substanțe nutritive și vitamine, locale și administrate pe cale orală. Dacă această etapă a fost ratată, iar vergeturile au devenit niște striații albicioase, uneori adâncite, uneori îngroșate, e mult mai dificil să generăm colagen nou. Însă se pot aplica proceduri de radiofrecvență fracționată sau laser fracționat, combinate cu alte tipuri de lasere, care au rolul de a stimula producția de noi fibre. Și aici depindem de genetică: pronosticul de ameliorare este între 30 și 80%.
Depozitele de celulită
Ce sunt? Știi acel aspect vălurit al pielii, matlasat sau ca o coajă de portocală? Aceea e celulita. În apariția ei sunt implicați mai mulți factori. Conform geneticii, circa 85% dintre femei au predispoziție din cauza structurii arhitecturale a lobulilor de grăsime de sub piele, specifică femeilor. Componenta hormonală, (excesul de estrogeni, dar și alte dezechilibre mai serioase), împreună cu problemele vasculare locale, duc la retenție de fluide în țesut, iar lipsa drenajului determină crearea de septuri fibroase între lobuli, care duc la aspectul capitonat. Lipsa sportului, fumatul, excesele alimentare (sarea, alimentele de tip fast-food bogate în estrogeni) agravează problema.
Cum o combatem? Soluția depinde de stadiu și tipul celulitei: în fazele incipiente, când în celulită predomină excesul de apă (genul acela de celulită care tremură ca piftia când o atingi, dar nu are adâncituri foarte mari), limfodrenajul, masajul sau folosirea vacuumului pot fi suficiente. Cazurile medii, care constituie majoritatea, se referă la celulita instalată deja de câțiva ani, care a devenit ușor fibroasă. În astfel de cazuri ajută doar tehnologiile avansate – ultrasunete, vacuum, infraroșii care să spargă celulele și să rupă septurile, dar și radiofrecvența care să redea tonusul pielii. În faza foarte avansată cu septuri groase, în care zona este dureroasă, celulita nu răspunde decât la micro-intervenții chirurgicale de subincizie, care să taie septurile, urmate apoi de mai multe ședințe cu aparatura complexă din faza anterioară.
Pielea flască
Ce este? Ne confruntăm cu pielea lăsată după ce slăbim sau destul de normal și fiziologic, odată cu vârsta. Practic, colagenul care îmbătrânește se subțiază, țesutul elastic se diminuează. Nu e neapărat vorba de o patologie, de o boală, în majoritatea cazurilor.
Cum o remediem? Radiofrecvența de tightening ajută tonusul pielii să se refacă, prin „încălzirea colagenului. Îl face să se strângă cât se poate de aproape de planul compact cel mai apropiat. Este util să combinăm procedurile cu suplimente de vitamine și aminoacizi, fie pe cale orală, fie preferabil injectate local prin mezoterapie.
Specialistul recomandă să alegi cure complete de tratament (minim patru ședințe sau ideal șase, la distanță de câteva săptămâni fiecare), pentru a vedea rezultate.
Foto. 123rf
Citeste și:
Cum folosim corect crema de protecție solară?