Denisa Tănase, despre provocările din viața ei: „Cum fac să mă detașez emoțional?”

Este cunoscută de mică, de pe vremea în care cânta alături de sora ei în trupa „Bambi'. Chiar și astăzi, la 34 de ani,  sunt numeroase persoane care își amintesc de Denisa cea mică, deși cea de astăzi este o cu totul altă persoană.

Denisa Tănase, căsătorită de câteva luni cu antreprenorul Mircea Brânzei, este ea însăși un om de afaceri.
A renunțat de câțiva ani la muzică și se concentrează pe businessul ei din zona de parfumerie și îngrijire a pielii. Într-un interviu realizat de Lorena Buhnici, Denisa a povestit despre efortul de a trece dintr-o zonă artistică într-una în care cifrele primează. „Să nu aveți impresia că de dimineața până seara sunt o luptătoare pe terenul de luptă', a mărturisit ea.

„Businessul meu sunt eu. E tot ceea ce fac în fiecare secundă a vieții mele, este lucrul care îmi ocupă mintea, sufletul, absolut tot. N-o spun ca pe o virtute, pentru că nu este. Este ceva greșit. Pentru că în mintea și în sufletul nostru trebuie să fie loc pentru oameni, în primul rând. Aveam recent discuția asta cu Cristi Onețiu și îl întrebam cum fac să mă detașez emoțional, pentru că la un moment este o limită fină între ce e sănătos și ce nu e.'

Mi-e greu să văd recunoașterea în cifre

Cu toate acestea, a explicat Denisa, „eu sunt încă un artist și pentru un artist aplauzele publicului sunt mai importante decât un contract. Iar mie mi-e greu să văd toată treaba asta în cifre, deși învăț să fac asta, că n-am încotro, cu asta lucrăm.'

În ceea ce privește latura personală, Denisa și Mircea s-au căsătorit anul acesta într-un loc preferat din Franța. Au optat pentru o ceremonie discretă și elegantă. A povestit că „m-am ocupat de organizarea nunții printre picături. Nunta, pentru noi, chiar n-a fost un stres. A fost cu lume puțină, ne-am bucurat de invitați și ei de noi. Aș vrea să dau timpul înapoi să mă mai bucur de moment.'

Citește și: Ce relație au avut Andreea Marin și Cove?

Foto: Instagram

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete