De ce Victor Pițurcă nu i-a cumpărat mașină lui Edan. Cum se simte ca tată de adolescent
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/10/victor-piturca-despre-fiul-sau-edan-1.jpg)
De obicei discret când vine vorba despre viața personală, Victor Pițurcă a făcut o excepție și a vorbit deschis despre familia sa și despre fiul său, Edan. Fostul selecționer a oferit un interviu plin de sinceritate și emoție, în care a dezvăluit cât de mândru este de tânărul care îi calcă tot mai hotărât pe urme.
Victor Pițurcă, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați antrenori din fotbalul românesc, a oferit recent un interviu rar, în care a vorbit nu doar despre cariera sa, ci și despre familia sa și bucuriile pe care le trăiește ca părinte.
Fostul selecționer al echipei naționale a împărtășit reflecții despre schimbările majore din fotbalul românesc din ultimele două decenii, dar și despre fiul său, Edan, rodul relației cu Vica Blochina. La 18 ani, tânărul se pregătește să încheie studiile liceale și să facă primii pași spre independență, iar Pițurcă recunoaște că trăiește emoțiile firești ale oricărui părinte: mândrie, grijă și dorința de a-l vedea fericit și responsabil.
Deși Edan a obținut recent carnetul de conducere, fostul selecționer spune că fiul său încă nu are mașină. „Seamănă, seamănă bine cu mine, într-adevăr. Așa este! Edan deja e mare. Are 18 ani, a făcut școala de șoferi și are deja carnet de conducere. N-are încă mașină, că trebuie să-și termine liceul, are alte priorități', a declarat Victor Pițurcă, potrivit viva.ro.
Victor Pițurcă despre noua generație
Victor Pițurcă a comparat, cu nostalgie, copilăria sa cu vremurile actuale, evidențiind diferențele și provocările pe care le întâmpină tinerii de astăzi. În ciuda schimbărilor, Victor Pițurcă spune că valorile fundamentale — respectul, munca și responsabilitatea — rămân la fel de importante, iar el încearcă să le transmită fiului său prin exemplul personal.
„Daaa. E greu, ești mereu îngrijorat când ai un copil adolescent. Mă gândeam acum, că ați deschis subiectul, și la ce au pățit mama și tata cu noi. Am fost doi băieți, nu le-a fost ușor. (…) Cred că le-a fost greu clar. Nu probleme mari! În orice caz, nu ca astăzi. Astăzi, copiii au acces la orice. Noi nu știam nici 5% din ce știu ei în prezent, la vârste fragede. Păi, da ce? Știam noi ce știe Noah astăzi, la 5 ani? Știți cum umblă pe telefon, cu o lejeritate fantastică, e și foarte inteligent și prinde tot imediat'.
Și a continuat: „Umblă pe telefon mult mai bine ca mine, dar toate prostiile acolo le învață, pe telefonul ăla. S-au schimbat și vremurile. Noi ne-o mai «furam» din când în când de la părinți, dar acum nu mai ai voie să ridici mâna la copil sau să țipi, că nu te lasă parentingul ăsta modern. Nu mai e voie și respectăm regulile, că astea sunt timpurile'.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ianca-si-razvan-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/livia-graur-in-budapesta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-luciu-la-platane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/theo-rose-2.jpg)