De ce nu au devenit Paula Seling și soțul ei părinți până acum?

Vezi pozele

De aproape 15 ani, artista Paula Seling (40 de ani) este căsătorită cu inginerul Radu Bucura, perechea cunoscându-se încă din adolescență.

De ce nu a devenit Paula Seling încă mamă?

„Mie mi-e foarte greu să vorbesc despre lucrurile astea extrem de personale, pentru că o modalitate de a ne proteja şi de a ne proteja relaţia este să nu vorbim despre noi.

Partea cu copiii e de dorit. Dacă nu s-a întâmplat până acum nu înseamnă că suntem defecţi, ci că pur şi simplu nu s-a întâmplat.

Acum, când va vrea Dumnezeu şi vom fi pregătiţi, atunci va fi”, a spus Paula Seling, în urmă cu ceva timp, la Antena Stars, potrivit Playtech.ro.

Cum a fost Paula Seling cucerită de partenerul ei de viață?

„Radu este omul care m-a făcut să fac autostopul de la Predeal la Brașov în urmă cu 19 ani.

Cel care m-a facut să-i fac poze pe ascuns, la Năvodari, în 1995, fără să îl cunosc. Să mă apropii de el, fără să mai conteze timiditatea mea, și să-i spun de ce îmi place de el.

A fost cel care, după nouă ani m-a sunat și căruia, la o săptămână jumătate de la telefonul respectiv, îi spuneam „DA”. El este omul bun la toate, nu se dă înapoi de la nimic.

Este, de profesie, inginer constructor, dar a studiat tobele și are una dintre cele mai educate și fine urechi pe care le cunosc.

Mă critică mereu, mă ajută mereu. Este mereu alături de mine și face tot ce poate pentru a-mi stimula creativitatea.

A construit o casă pentru noi, îi place să facă lucruri cu mâna lui. Este extrem de atent la detalii.

Simte nevoia să cotroleze tot ce ar putea să modifice rezultatul final al lucrurilor pe care le face sau la care participă.

Este foarte sufletist deși nu arată asta niciodată. Pare de fier, dar e și sensibil” a povestit Paula, în urmă cu ceva timp, pentru site-ul Femeide10.ro, potrivit ADPM.

Foto: Instagram

Citește și:

Lora și Ionuț Ghenu reiau planificarea nunții lor! Cuplul va merge de sărbători în vizită la nași

Andreea Antonescu a vorbit despre a doua sarcină. Fiica ei Sienna își dorește foarte mult un frate sau o surioară

Felicitarea de Crăciun a prințului Harry și a lui Meghan Markle ar putea încăla protocolul regal! De ce?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete