De ce Lucian și Augustin Viziru nu se mai înțeleg: „Eu nu am avut niciodată o concurență cu fratele meu”

Augustin Viziru a spus că nu se mai înțelege deloc cu Lucian. Actorul a dat detalii neștiute despre relația pe care o are cu fratele său mai mare.

Invitat la podcastul lui Radu Țilbulcă, „Vin de-o poveste', Augustin Viziru a povestit că relația cu Lucian nu este una tocmai bună. Cei doi își vorbesc foarte rar în ultima perioadă și s-au distanțat.

„E o perioadă, cum au fost multe perioade între mine și Lucian, în care nu ne înțelegem foarte bine. Comunicăm destul de rar. Veșnica poveste a vieții noastre… Nu știu ce ne ține separați așa. Nu înțeleg. Nici mie nu îmi vine să trag către el, nici lui nu îi vine să tragă către mine. Când eu vorbesc despre familie, fratele meu este carne din carnea mea. Eu cu el am crescut, cu el am mâncat din farfurie, cu el m-am jucat, cu el am riscat. Am făcut tot cu el! Faptul că ajungem pe rahaturi să nu mai vorbim sau să vorbim rar și să… e evident că și eu greșesc, și el. Dar nu pot să înțeleg ce poate să intervină între doi frați, că nu există… Nu ne certăm pe bani, nu ne certăm pe femei, nu ne certăm pe nimic. Adică nu… Și totuși nu reușim să dialogăm, să ajungem unul la celălalt, să ne înțelegem punctele de vedere.

„Probabil tot sistemul a făcut să mă cert, să am discuții în contradictoriu cu fratele meu'

Pentru mine e frustrant, pentru că am școala lui tata. Am învățat că cel mai bine este să îți ții familia aproape. Nu am conștientizat asta până nu a apărut Maria. Nu cunoșteam noțiunea de familie și acum îmi e greu să mă adaptez. Când am avut prima relație tot singur eram. Toate schimbările astea, tot ce s-a întâmplat până la vârsta asta, eu am avut noroc. (…) Probabil tot sistemul a făcut să mă cert, să am discuții în contradictoriu cu fratele meu. Dacă eram în pom amândoi… Am și eu vină, dar și el are vină. Sistemul ăsta, alergarea asta, disperarea asta de a alerga și a obține niște chestii de care, de fapt, nu ai nevoie. Rar găsesc care să fie la fel de sinceri ca mine. Eu văd lucruri', a declarat Augustin Viziru în podcastul lui Radu Țibulcă, potrivit Libertatea.

https://www.youtube.com/watch?v=RKiztlzsSaw

Actorul spune că nu este vorba despre nicio concurență între el și fratele lui. Augustin Viziru a povestit și cum a renunțat Lucian la o carieră de succes în actorie, după ce s-a lăsat influențat de cei din jurul său.

„Eu nu am avut niciodată o concurență cu fratele meu. Într-adevăr, la un moment dat, eu am luat asccensiune foarte puternică atunci când am intrat în Buftea. Eu am intrat acolo printre cei mai mari actori pe care i-a avut România vreodată. Eram bun pe ceea ce făceam, numai că Lucian era la fel de bun. Vă povestesc eu, cum că s-o supărara… ăsta e adevărul.

El în «Inimă de țigan» murea, dar pentru că personajul său a fost atât de iubit, el a «reînviat» și a jucat Rubinul în «Regina». S-a terminat «Regina» și nu a fost încântat de personaj, pentru că juca rolul unui bețiv, că nu era ce trebuie… Îl influența lumea. Fratele meu e un tip foarte credul. Se gândea că dacă își face el separat, cum el boem… După ce s-a terminat «Regina» urma «Aniela». Cu două zile înainte să înceapă filmările s-a dus în birou la Ruxandra Ion și i-a zis că renunță la actorie, în speranța că face un nou proiect cu echipa. S-a dus a țipat că pleacă și a plecat singur, că ceilalți au zis că mai stau un pic. El a plecat și în loc să își calce pe orgoliu, a mers cu orgoliu mai departe și a găsit tenisul în Germania. În actorie vârsta nu e un criteriu. Cam asta s-a întâmplat. Am reușit să fac în așa fel încât să-l fac să vină acasă. Soția sa și-a găsit un job în România', a mai povestit actorul.

augustin-viziru-si-maria-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Comunicarea dintre cei doi frați nu este una deloc bună. Augustin Viziru a declarat că a aflat de pe Internet că trupa Gaz Pe Foc s-a reunit.

„A avut un concert cu trupa Gaz Pe Foc la UNTOLD, foarte drăguț, dar n-am fost nici acolo. Am aflat de pe Instagram și YouTube că are concert. A mai avut concert și în București, iar acolo am vrut să merg. Voiam să o duc pe Maria să-l vadă cântând, numai că mai are și fiica mea toane și nu am reușit să ajung.

Pe mine dacă mă întrebi acum și peste 10 ani, fratele meu este mai tare, mai șmecher decât mine de 10.000 de ori și așa o să fie până o să mor, la toate capitolele. Nu o să fiu eu mai tare decât fratele meu niciodată. Nu știu dacă e noblețe, dar asta simt. O să mai treacă anii peste noi. O să ne relaxăm. Toată lumea are situații și întâmplări. Eu nu m-am luat după nimeni. Am făcut întotdeauna ce am considerat eu să fac', a declarat Augustin.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete