De ce a lipsit Gabriela Cristea din emisiunea „Mireasa – Capriciile Iubirii”. Prezentatoarea TV a ajuns de urgență la spital: „Mă durea totul”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gabriela Cristea a ajuns de urgență la spital chiar în ziua în care trebuia să revină pe micul ecran. Prezentoare TV se confruntă cu probleme de sănătate și a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii, pe care Gabriela Cristea o prezintă, a avut premiera luni, pe 22 ianuarie, pe Antena Stars, dar spre surprinderea telespectatorilor, soția lui Tavi Clonda a fost înlocuită de Simona Gherghe. Cu câteva zile înainte de debutul sezonului 9 „Mireasa – Capriciile Iubirii', Gabriela Cristea le mărturisea fanilor cât de nerăbdătoare este să revină în fața telespectatorilor, așa că mare le-a fost mirarea când a văzut că altcineva s-a prezentat în locul ei.

Gabriela Cristea a fost înlocuită de Simona Gherghe

Potrivit informațiilor oferite de Simona Gheghe, Gabriela nu i-a putut întâmpina pe cei de acasă din cauza unor probleme personale, de sănătate, în ciuda faptului că în urmă cu doar câteva zile se arăta extrem de încântată și aștepta cu nerăbdare acel moment.

„Sunt Simona Gherghe, sunt gazda voastră în această seară și este o excepție că sunt aici. Îi dorim multă sănătate Gabrielei și sperăm să se întoarcă la cârma emisiunii Capriciile – Iubirii cât de curând', a transmis Simona Gherghe, la Antena Stars.

Cu ce probleme se confruntă Gabriela Cristea

Ulterior, pe pagina ei de Facebook, Gabriela Cristea a dezvăluit și ea că a ajuns de urgență la spital. Gabriela a explicat s-a trezit în timpul nopții cu o stare groaznică, având temperatură și dureri în tot corpul. Speriată și simțind că nu mai rezistă, vedeta a plecat imediat la spital și s-a lăsat pe mâinile medicilor.

Prezentatoarea TV a fost de urgență la spitalSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 14)

Deși nu a precizat exact cu ce probleme de sănătate se confruntă, Gabriela Cristea le-a mărturisit fanilor că situația nu a fost una prea roz, însă medicii au acționat rapid și au adus-o pe aceasta pe linia de plutire. Se pare că acum vedeta se simte mai bine, însă va mai rămâne la pat și pentru următoarele zile, sperând că până săptămâna viitoare se va face bine și se va putea întoarce la treabă. Referitor la problemele sale, prezentatoarea a spus că nu are nici gripă de sezon, nici COVID, este vorba despre o altă situație medicală și e nevoită să lipsească toată săptămâna de pe micul ecran.

„Dragilor, din motive de sănătate, nu am să fiu în seara aceasta alături de voi în direct la prima ediție din acest sezon. Cum mă fac bine, mă întorc la voi! Din păcate, de azi de dimineață am niște probleme de sănătate care mă țin în spital. Sunt convinsă că ne vom revedea curând, va trebui să stau, din păcate, câteva zile în concediu medial, cinci zile am primit, și sper să mă scuzați. Sănătatea e mai bună decât orice pe lumea asta și trebuie să ne preocupăm de ea dacă vrem să ne fie bine', a explicat vedeta, care a pus sănătatea ei pe primul loc. Mai mult, în imagini se vede că vedeta are perfuzie pusă.

„Nu trebuie să vă faceți griji pentru mine, pentru că sunt pe mâini bune, doamnele asistente și medicii au fost extrem de drăguți cu mine, m-au ajutat să trec mai ușor peste situația asta, pentru că nu a fost una ușoară… M-am trezit azi-noapte, undeva pe la ora patru, cu febră, a crescut foarte repede. M-am bănuit de gripă, chiar și de COVID, dar nu a fost cazul, pentru că m-am testat. Am venit aici și am intrat pe mâna medicilor pentru că mă durea totul', le-a spus Gabriela Cristea, fanilor din mediul online.

Citește și:

Gabriela Cristea a spus câte fertilizări in vitro a făcut înainte să rămână însărcinată natural: „Când am făcut-o pe ultima, nu am mai putut, am cedat psihic'

Gabriela Cristea, despre apariția în Playboy de acum 23 de ani: „Am fost plătită bine'

Tavi Clonda a aflat după mai mulți ani de căsătorie ce salariu are Gabriela Cristea: „El nu știa cât câștig'. Prezentatoarea plătește facturile

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete