Dan Chișu a semnat contractul cu Antena 1. Unde va apărea regizorul și actorul: „La început am vrut să refuz. Aici a fost și curiozitatea”
Dan Chişu se alătură serialului original Iubire cu parfum de lavandă, ce va avea premiera în această toamnă, la Antena 1, ca invitat special la proiectului. Acesta va juca rolul tatălui protagonistei, Anda Moraru (Michaela Prosan), Anton Moraru, un rol definitoriu în atât în viaţa ei, cât şi a lui Ştefan Lungu (Adi Nartea).
ctor, regizor, scenarist şi producător, Dan Chişu este fondatorul Festivalului Internaţional de Film DaKINO şi cel care a pus bazele Nopţii Devoratorilor de Publicitate în România. A jucat în filme precum Senatorul melcilor (1995), Asfalt Tango (1996), Faimosul paparazzo (1999), dar şi scurtmetrajele Datorie (2006) şi Excursie (2014). În anul 2010 a debutat ca regizor, scenarist şi producător cu lungmetrajul WebSiteStory. Au urmat apoi Ursul (2011), Şi caii sunt verzi pe pereţi (2012), Bucureşti NonStop (2013). Tot el a pus bazele Café DeKo, locul în care au avut loc primele spectacole de stand-up şi teatru de improvizaţie din România, de pe lângă Teatrul Naţional Bucureşti.
Dan Chișu, declarații despre propunerea de a juca în „Iubire cu parfum de lavandă'
În Iubire cu parfum de lavandă, serialul original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Dan Chişu joacă rolul tatălui protagonistei, Anda Moraru (Michaela Prosan), Anton Moraru, cel care, înainte să moară, lasă un testament care va schimba complet viaţa celor doi protagonişti, Anda şi Ştefan Lungu (Adi Nartea).
„Pentru mine totul a început acum mulţi ani, când Mircea Daneliuc a reuşit să mă convingă să joc în Senatorul melcilor. Am încercat să refuz şi să motivez refuzul prin faptul că sunt actori adevăraţi care ar putea să facă mai bine ca mine rolul, dar nu am reuşit. Şi am jucat.
Bine, rău, nu pot să judec eu. Acum, după atâţia ani, îmi propune Ruxandra să fac acest rol. La început am vrut să refuz dar între timp, de la primul rol din viaţa mea, am făcut eu, ca regizor, 8 filme de lungmetraj.
Am lucrat eu cu mulţi actori şi trebuie să recunosc că am inteles cât de grea e meseria asta de actor. Pe Ruxandra o ştiu de mult si am vazut cât de multe a făcut şi clar nu am putut să o refuz. Dar aici a fost si curiozitatea.
Cum voi reacţiona eu, la indicatiile altuia şi dacă sunt în stare să fac ce mi se cere. Si după ce am jucat acum, mi-a crescut şi mai mult respectul pentru cei care fac această meserie. La filmare, cel mai interesant a fost momentul în care a trebuit să-mi scot din cap ceea ce credeam eu despre personajul meu şi să mă las condus. Şi nu regret deloc!'.
Producţia aduce în prim plan o poveste originală de iubire, între doi oameni maturi, prinşi între două lumi complet diferite, dar care au şansa să îşi refacă viaţa, unul lângă celălalt şi să îşi găsească fericirea dincolo de toate greutăţile de care au avut şi continuă să aibă parte. Filmările pentru Iubire cu parfum de lavandă sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune.