Dan Capatos, răspuns pentru Gino Iorgulescu, după ce a zis că Mario, fiul lui, e bolnav și n-are discernământ

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Declarațiile recente ale lui Gino Iorgulescu, făcute după apariția interviului cu fiul său, Mario Iorgulescu, au stârnit reacții puternice în spațiul public. Afirmația potrivit căreia Mario nu ar avea discernământ și ar fi o persoană cu handicap a fost intens dezbătută, iar unul dintre cei care au comentat ferm acest subiect este Dan Capatos.

mario-iorgulescu-3SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Dan Capatos, reacție dură după comunicatul lui Gino Iorgulescu

Prezentatorul a abordat subiectul în emisiunea sa online de la Cancan, unde a avut-o invitată pe Melek, soția bărbatului care și-a pierdut viața în urmă cu șase ani, în urma accidentului provocat de Mario Iorgulescu. Discuția a fost una extrem de sensibilă, încărcată de emoție, dar și de poziții tranșante legate de responsabilitate, justiție și adevăr.

Dan Capatos a subliniat faptul că, în opinia sa, Mario Iorgulescu este apt să răspundă penal pentru faptele sale și că nu consideră justificată ideea lipsei totale de discernământ. Prezentatorul a atras atenția asupra discrepanțelor dintre declarațiile publice și comportamentul cunoscut al lui Mario de-a lungul timpului.

Tutela lui Mario Iorgulescu, pusă sub semnul întrebării

Mai mult decât atât, Dan Capatos a făcut afirmații ferme și în legătură cu rolul lui Gino Iorgulescu în calitate de tutore. Acesta a spus că, din punctul său de vedere, Gino Iorgulescu nu ar fi în măsură să exercite acest drept și că va face demersuri oficiale pentru ca acesta să piardă calitatea de tutore.

Prezentatorul a explicat că un tutore are obligația legală și morală de a proteja atât persoana aflată în grijă, cât și societatea, iar situațiile apărute în ultimii ani ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care această responsabilitate a fost exercitată.

„Mie mi s-a părut coerent. (…) Cum am reușit să-l scot din clinică? Am obținut aprobare din partea clinicii. Am primit aprobare să iasă trei ore din clinică. (…) Tot ce se întâmplă este cu complicitatea cuiva. Gino este părinte și este normal să-și apere copilul, din postura lui, așa cum este copilul său.

Gino, chiar dacă, din punctul meu de vedere, și-a distrus propriul copil ducându-l pe la beții de la 12 ani, iertându-i toate prostiile, oferindu-i cadouri de sute de mii de euro, bolizi cu care putea omorî oameni… el a făcut ce a crezut că îl poate vindeca pe fiul său. Nimeni nu știe să fie părintele perfect.

Gino, în momentul de față, este tutore. Știi ce înseamnă asta? Înseamnă că Mario Iorgulescu nu este capabil să aibă grijă de el însuși și, atunci, îi revine un tutore care să aibă grijă de el. Este ca și cum ai avea un copil minor. În urma diagnosticului primit de Mario, automat a apărut și acest tutore. Conform legii, el trebuie să aibă grijă de cel aflat în custodia sa.

Mario a ieșit și a făcut niște fapte pe acolo… era să fie arestat. Tutorele trebuie anunțat când ieși, când faci vreo prostie. Pare că Gino, din ce l-am văzut pe Mario și din ce mai știm, nu își exercită acest drept de tutore și, apoi, vine cu o obrăznicie — și îmi cer scuze pentru exprimare, pentru că este mai în vârstă decât mine — și trimite un comunicat de presă.

Ar fi trebuit să comentăm fiecare paragraf, să vedem despre ce demnitate și viață privată este vorba în cazul lui Mario. Am văzut ce făcea în viața lui privată, a povestit chiar el. O viață demnă…

Din păcate, pentru domnul Gino Iorgulescu, în momentul în care s-a declanșat acest subiect, era normal să apară o mulțime de informații, pe diferite căi. Iar noi suntem acum în măsură — și spun asta cu toată responsabilitatea — să demonstrăm că Gino Iorgulescu nu poate fi tutorele lui Mario, că nu este capabil de așa ceva.

În mod normal, vom face demersuri oficiale pentru decăderea din drepturi și din atribuțiile de tutore, pentru că nu este în stare să aibă grijă de Mario Iorgulescu. De Mario Iorgulescu ar trebui să aibă grijă instituții ale statului român, create special pentru a proteja minori sau persoane fără discernământ. (…) Avem dovezi că el nu își poate exercita această atribuție.

Nu are habar ce face fiul său. Gino pare a fi ultima persoană care ar putea avea grijă de Mario, așa cum s-a întâmplat, de altfel, pe tot parcursul vieții acestuia. Când l-a dus la șpriț la 12–13 ani, a fost o acțiune la fel de gravă ca ceea ce face acum. Când i-a luat mașină pentru că i-a promis că se lasă de droguri. Când încearcă să-l protejeze în acest mod, este, în continuare, o acțiune iresponsabilă.

Nu vreau să fie interpretat ca o amenințare, pentru că nu aceasta este intenția. Intenția este să nu se mai repete astfel de cazuri, să nu mai avem oameni nevinovați omorâți de persoane drogate sau băute', a spus Dan Capatos.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete