Dan Bittman, dezvăluiri inedite despre domnișoarele mai tinere din viața lui: „Încep să scârțâie oasele”

Dan Bittman și Liliana Ștefan au avut o relație timp de 29 de ani. Au trei copii împreună, dar nu s-au căsătorit niciodată. În 2020, cei doi s-au despărțit din cauza infidelității artistului de-a lungul anilor.

Multă vreme s-a speculat că motivul separării definitive a artistului de mama copiilor lui ar fi fost Monica Odagiu, însă artistul nu a confirmat niciodată. Recent, Dan Bittman a fost invitat într-un podcast unde a dezvăluit cum se simte la cei aproape 60 de ani pe care îi împlinește curând și cum se vede în viitor din punct de vedere sentimental.

„M-am îndrăgostit foarte ușor în viață, dar acum, la vârsta asta, mai că nu știu. După ce am trecut prin atâtea și atâtea nu știu dacă îmi mai vine. Spun lucrul ăsta, nu vreau să păcălesc pe nimeni. La ce să te aștepți acum? Să zicem că ar veni o domnișoară mai tânără….că acum mă văd în ziare, cu cine stau la masă e deja iubita mea, i-am dat inel, avem o relație amplă.

Ce să le ofer? Eu mi-am trăit viața. Nu pot să fiu egoist în continuare și să le-o opresc pe a lor. Ce ar putea să fie? Un an sau doi de fericire după aia încep să scârțâie oasele. Ca idee, nu mai am nevoie de partea asta. A, da, de cucerit hai să râdem, dar e bine să și spui pe bune.', a spus Dan Bittman la podcastul lui Mihai Morar, scrie Libertatea.

Celebrul artist a vorbit și despre singurătate. Acesta a mărturisit că îi plac momentele doar cu el și faptul că nu depinde de nimeni.

„Am început să manageriez singurătatea și sunt momente în care chiar îmi pare bine că sunt singur. Am și momente în care e o furie în care văzând că sunt singur. Câteodată, în casă, singur, sau copiii nu vin, sau vine unul, nu vine altul, sau așa. Dar nu fac o tragedie din chestia asta. După o anumită vârstă câteodată îți place să ai timpul tău, nu depinzi de cineva', a mai spus artistul.

Cât despre fosta sa familie, Dan Bittman are regrete și a recunoscut că a suferit enorm când s-a despărțit de Liliana Ștefan. Mai mult decât atât, mama copiilor lui a însemnat enorm pentru el și a fost femeia care l-a făcut să-și dorească copii.

„Eu cred că am avut o relație bună cu Dumnezeu. M-a lăsat să fac toate tâmpeniile, mi-a și dat-o peste față, acum, mai nou, cu despărțitul de acasă și cu plecatul. (…) Liliana a fost femeia pentru care am și făcut copii. Noi n-am fost d-ăia: A, am rămas gravidă, ce mă fac?!. Am zis împreună să facem copil', a mărturisit Dan Bittman în podcastul lui Mihai Morar.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete