Cum se menține Lavinia Petrea în formă după a treia sarcină: „Am început să fac asta când m-am simțit pregătită”

Vezi pozele

Prezentatoarea știrilor Pro TV, Lavinia Petrea (37 de ani), se mândrește cu un metabolism și cu o genă care-i permit să arate impecabil chiar și după cea de-a treia naștere.

„Aș putea spune că este meritul copiilor care mă țin în priză toată. Plus că, de ceva vreme, am simțit că este nevoie de mai mult de atât.

Fac mișcare, mișcare organizată ca să zic așa. Merg la sală și am antrenor personal. Timpul nu-mi permite să merg pe cât de mult aș vrea.

Merg doar de două ori pe săptămână, dar se cunoaște diferența”, a povestit prezentatoarea știrilor matinale de la Pro TV, pentru Libertatea.

Cum se menține Lavinia Petrea în formă după a treia sarcină: „Am început să fac asta când m-am simțit pregătită”

La nici un an de când a devenit mămică pentru a treia oară, Lavinia arată impecabil, afișând o siluetă suplă:

„Nu aveam probleme de greutate în mod special, ci de fermitate, mai ales în zona abdomenului și mai ales după a treia sarcină.

Am început să fac asta când m-am simțit pregătită să merg constant, nu așa din an în Paște”.

Mănâncă ceea ce le gătește și copiilor ei

În ceea ce privește alimentația, Lavinia susține că se apropie de cea a copiilor ei, adică mănâncă sănătos și nu face excese:

„Cu alimentația copiilor am fost așa, mai rebelă, mai atipică, i-am băgat pe o dietă cât mai aproape de a noastră.  

Nu mi se pare normal să-i păcălești cumva, ei să mănânce ceva și pe tine să te vadă mâncând cu totul altceva.

Și asta ne obligă pe noi, ca familie, să mâncăm cât se poate de sănătos. Nu m-am băgat la o dietă strictă.

Am încercat să am o dietă echilibrată, care să mă ajute să-mi păstrez o anumită greutate.

Sâmbăta mai fac excese și atunci o las mai moale în următoarele zile”, a mai spus știrista.

Foto: Instagram

Citește și:

Monica Tatoiu a dezvăluit secretul unei relații de lungă durată. Ce trebuie să facă bărbatul?

Simona Halep, apariție spectaculoasă. A purtat o rochie mulată, iar fanii aproape ca nu au recunoscut-o

A fost jefuită! Celebra cântăreață se afla în casă atunci când hoții i-au spart locuința!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete