Cum să iubim copiii necondiționat. Să începem prin a-i respecta

mama si copil

Între raioanele pline de bunătăți ale unui supermarket, un băiețel de 5-6 ani aleargă bucuros de la un coridor la altul, descoperă uimit zona de dulciuri și își cheamă entuziasmat mama să îi arate minunile găsite de el. Ambalaje colorate, cutii lucioase, dulciuri apetisante, bomboane nenumărate – toate par așezate acolo special pentru el.

Din spatele unui căruț masiv din care se întrevăd diverse obiecte de uz casnic (detergent pudră, detergent de vase, role de hârtie pentru bucătărie, un cap de mop și un set de 6 bureți de vase), mama își face apariția cu aerul unui dezastru iminent. Apucă băiatul de geacă, îl scutură scurt și-i zice printre dinți câteva vorbe ascuțite, din care el n-a auzit bine decât cuvintele „liniște“ și „rușine“.

În fața atacului, copilul o privește întâi uimit, apoi nedumerit, trist. Nu știe de ce nu are voie să fie bucuros și nu știe să fi făcut ceva greșit: n-a vărsat suc pe covor, n-a dat ciorbă pe bluză, n-a folosit cuvinte nepotrivite și nici nu a intrat încălțat în sufragerie. Tot ce a vrut a fost să-i arate și ei minunile colorate și (sigur) dulci. Și eventual să își aleagă și el ceva…

Ce vor părinții pentru copiii lor și ce fac pentru asta

Scenariul de mai sus poate avea, în funcție de context, diverse variabile, însă o singură constantă: dorința părinților de a avea copii ascultători, cuminți, care să le dea cât mai puține bătăi de cap. Întrebați cum își doresc să fie copiii lor, majoritatea adulților menționează aceleași atribute –  fericit, autonom, îndrăzneț, descurcăreț, iubitor, echilibrat -, fără să-și dea seama că tipul de parenting pe care îl practică inhibă exact dezvoltarea acestor abilități.

Bruscarea copiilor, violența verbală, violența fizică, ignorarea sentimentelor sau a nevoilor lor, într-un cuvânt, umilirea celor mici nu poate fi considerată, în nicio situație și sub niciun argument, o abordare benefică. A dori controlul absolut asupra copiilor înseamnă, de fapt, a ne concentra exclusiv pe dorințele și nevoile noastre, și nu pe ce au ei nevoie.

Problema fundamentală a parentingului „în dulcele stil clasic“ constă în raportul inegal de forțe dintre cele două părți: în vreme ce părinții se află, în mod evident, în poziție de forță (cu toate prerogativele și dreptatea de partea lor), copiii au avantajele pălmașului în casa feudalului: obediență totală și riscul permanent de a fi pedepsit în caz de abatere.

Supunerea oarbă – pericole à la long

Din păcate, parentingul bazat în mare parte pe frică și intimidare are o serie largă de dezavantaje atât pe termen scurt, cât și pe termen lung:

  • Copiii devin anxioși, preocupați să satisfacă nevoile și dorințele celorlalți. Sau pot cădea în extrema cealaltă, devenind agresivi din dorința de a restabili stima de sine în propriii ochi.
  • Au o atitudine subalternă față de figurile „autoritare“ (părinți, profesori, șefi).
  • Nu au inițiativă și curiozitate (nu au fost dezvoltate și încurajate dat fiind că li s-a spus mereu ce și cum să facă).
  • Relația cu părinții este compromisă, având la bază frica, nu iubirea și empatia.
  • Nu își pot contura o personalitate clară, ei fiind concentrați mereu să iasă în întâmpinarea dorințelor celor pe care îi consideră în poziție de forță.

Ce este parentingul necondiționat?

În primul rând, este o abordare sănătoasă a relației dintre copii și părinți, o abordare în care ambele părți se respectă reciproc. În cartea sa, „Parenting necondiționat“, celebrul psiholog american Alfie Kohn notează că „acum mulți ani, psihologul Haim Ginott ne-a invitat să ne gândim cum am reacționa dacă fiul sau fiica noastră și-ar uita acasă un obiect, după care să comparăm cu cea pe care am avea-o în cazul în care un prieten uituc ar face același lucru.

Puțini dintre noi s-ar gândi să ocărască un adult cu tonul care este de obicei folosit cu copiii: Ce este în neregulă cu tine? De câte ori să-ți spun să te uiți în jur după lucrurile tale înainte să pleci? Crezi că n-am altceva mai bun de făcut?“

Testul e revelator pentru mulți părinți, care își dau seama cu regret de un adevăr extrem de dureros: față de diverși „străini“ din viața noastră avem reacții ponderate, civilizate, elegante (deși am vrea să le aruncăm cu brutalitate adevărul în față atunci când ne simțim nedreptățiți), în vreme ce pe copiii noștri îi bruscăm, țipăm la ei, îi jignim, îi amenințăm, nu le vorbim sau îi pedepsim.

Așadar, data viitoare când ne ignorăm copiii atunci când suntem supărați pe ei, să ne întrebăm dacă și la birou i-am spune managerului direct „azi nu vorbesc cu tine, m-ai supărat!“

Autor: Claudia Cojocea (articol realizat cu sprijinul Intuitext)

Sursa foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie