Cum au ajutat-o părinții pe Simona Halep să ajungă campioană la Roland Garros? Sportiva a făcut declarații emoționante: „Nu m-au certat niciodată când am pierdut un meci”

După ce a câștigat finala turneului de la Roland Garros, românii o iubesc și mai mult pe Simona Halep. Încă de când a ajuns în România, sportiva a fost întâmpinată cu aplauze de o mulțime de jurnaliști și admiratori, chiar pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

În orice loc a pășit în ultimele zile, Simona Halep a fost întâmpinată cu flori, urale, aplauze și multă căldură din partea admiratorilor, care sunt mândri de performanța ei excepțională.

Simona Halep este imaginea unei campanii umanitare, care are ca scop ajutorarea copiilor născuți prematur. În cadrul unei conferințe de presă organizate de această campanie, sportiva a făcut câteva declarații emoționante. Fiind rugată să spună dacă a avut un moment în viața ei, în care o secundă a făcut o mare diferență, Simona a amintit chiar de meciul care i-a adus primul său trofeu de Grand Slam.

„Despre sport, pot să spun că la acest turneu, chiar în finală, la set și 2-0 am simțit că dacă nu reacționez și nu schimb ceva, nu schimb tactica jocului, o să pierd din nou finala, așa că am încercat să fiu mai agresivă, să merg spre fileu, să fiu mai relaxată și să dau importanță fiecărui punct. Atunci am schimbat soarta meciului și am reușit victoria.

În familie nu am avut probleme de acest gen, însă toate problemele pentru copii din lumea astea, sunt și ale noastre chiar dacă nu suntem implicați direct”, a declarat Simona Halep, în cadrul unei conferințe de presă.

Cum au ajutat-o părinții pe Simona Halep să ajungă campioană la Roland Garros?

De asemenea, campioana de la Roland Garros a mărturisit și cum au sprijinit-o părinții ei pentru a ajunge la performanța uriașă pe care a atins-o la Paris, pe data de 9 iunie.

„Părinții mei au fost cum sunt toți ceilalți părinți, sper. Foarte aproape de mine, m-au încurajat mereu atunci când am avut un moment mai greu în tenis. M-au susținut și financiar, ca să pot să ajung aici astăzi și nu m-au certat niciodată când am pierdut un meci sau când nu am jucat ceea ce trebuie pe teren, am avut înțelegere din partea lor, am avut încrederea părinților că se poate într-o zi să îmi îndeplinesc visul și bineînțeles, emoția, dragostea pe care mi-au dăruit-o și mi-au oferit-o zi de zi. Numai așa consider eu că am putut să ajung la cel mai înalt nivel în tenis. 

În primul rând cred că (n.r. cei mici) ar trebui să-și seteze un vis, să creadă în el, să facă tot ceea ce este posibil pentru acest vis și niciodată să nu cedeze. Pe parcursul acestor 20 de ani, de când am început eu să joc tenis, au fost multe momente grele, niciodată nu am spus că renunț la tenis. Dacă încerci în fiecare zi să te trezești cu energie că o să fie bine și cu încrederea necesară, orice e posibil. În viață, dacă te lupți, în primul rând o să dai o luptă cu tine mereu, pentru că după cum bine știm, sunt și gânduri negative, și dacă ai această putere de a te lupta cu tine în primul rând și de a te motiva în fiecare zi când te trezești, atunci o să reușești indiferent de ce îți propui,” a mai spus sportiva.

Urmărește declarațiile Simonei Halep, în materialul video de mai sus!

Foto: captură video

Mihaela Tudor

Citește și:

Simona Halep îndeamnă românii să sprijine copiii născuți prematur: „Știu cât de importantă poate fi o secundă în momente critice”

Simona Halep a fost cerută în căsătorie. Un fan i-a făcut o declarație de dragoste chiar pe Arena Națională

Simona Halep s-a întors în România după ce a câștigat Roland Garros 2018: „Acest trofeu este și al României. Mă simt împlinită, iar cariera mea nu se oprește aici”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati