Cum arată Ioana Ginghină în costum de baie la 47 de ani: „Sunt tare mândră de fiecare vergetură și fiecare colăcel”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ioana Ginghină a stârnit interesul publicului pe platformele sociale, după ce a postat mai multe imagini în costum de baie, însoțite de un mesaj prin care susține autenticitatea și acceptarea propriului corp. Postarea, distribuită pe Facebook, a atras rapid reacții și comentarii din partea internauților.

Actrița apare în fotografii în timpul unei ieșiri la plajă, într-un decor natural, fără filtre sau editări evidente. Într-una dintre imagini, aceasta poartă un costum de baie format din două piese, de culoare albastră, decorat cu accente roz în zona bustului. Este surprinsă în timp ce merge zâmbind pe marginea mării, într-o ipostază relaxată și autentică.

Mesajul care însoțește imaginile face referire la presiunea standardelor de frumusețe din mediul online și pledează pentru asumarea corpului în forma sa firească, fără operații sau ajustări artificiale. Ginghină scrie:

„Ce femeie din România mai poate spune că are unghiile, genele și nici nu mai știu ce, pentru că mai era ceva, ale ei? Am văzut de curând genul ăsta de postare. Răspunsul simplu: eu și mai cunosc multe femei ca mine. Nu ne-am plastifiat toate, la unele chiar ne place așa, pe natural.

Nu oi fi ca JLo, dar mă țin bine și sunt tare mândră de fiecare vergetură și fiecare colăcel. A, și să vă mai zic încă ceva… mai neortodox așa… am plin inboxul de mesaje'

Ea continuă cu un mesaj încurajator adresat femeilor:

„Deci se poartă naturalul, fetelor. Râdeți, dansați, glumiți, iubiți în toate felurile, că asta atrage! Într-o zi, când lumea nu va mai fi preocupată de divorțurile mele, o să vă povestesc cum o fată mică, de 1,65, plină de viață, oprea discoteca în loc să se uite la ea cum dansează. Nu era nici cea mai frumoasă, nici cea mai bine îmbrăcată, dar era plină de viață!'

Postarea a fost bine primită de publicul actriței, adunând peste 11.000 de aprecieri, peste 300 de comentarii și mai mult de 30 de distribuiri. Internauții au felicitat-o pentru curajul de a promova o imagine sinceră și echilibrată asupra feminității.

Ioana Ginghină, apreciată pentru rolurile sale în teatru și televiziune, rămâne activă și pe rețelele sociale, unde discută deschis despre stilul de viață, sănătate și oferă mesaje motivaționale comunității care o urmărește.

ioana ginghina in costum de baie 6SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Povestea pictorialului Playboy și atitudinea față de nuditate

Cu aproximativ 20 de ani în urmă, Ioana Ginghină a fost una dintre primele vedete autohtone care a acceptat provocarea unui pictorial nud pentru revista Playboy. Cunoscută în special pentru rolul din telenovela „Numai iubirea', actrița a fost răsplătită generos pentru acel moment și a declarat că nu a avut rețineri în a spune „da'.

Această decizie, deși comentată intens la vremea respectivă, a fost influențată de valorile și educația primite în familie. Ioana explică faptul că a crescut într-un mediu în care nuditatea era percepută ca ceva firesc, nu rușinos, și își amintește vacanțele petrecute alături de familie pe plaje pentru nudiști.

Înainte de a accepta pictorialul, actrița a avut o discuție sinceră cu părinții săi, inclusiv cu tatăl ei, care i-a oferit susținerea necesară.

„Nu, dar oricum am discutat cu familia. Eu și datorită tatălui meu am pozat în Playboy, pentru că toată copilăria mea am făcut plajă la nudiști. Da, dar să știți că în Facultatea de Actorie, pe vremea mea, că acum cu atâta hărțuire și cu atâta corectitudine politică, nu știu ce actorie se mai face pe acolo. Cumva, ți se spunea din start, era una dintre lecții, dintre rigori, că trebuie să fii foarte disponibil să te dezbraci pentru diverse roluri. Sunt roluri în care te dezbraci și asta e. Și foarte mulți actori, de fapt, n-au pozat în Playboy, dar poți să-i vezi dezbrăcați în piese de teatru sau în filme', a declarat Ginghină pentru CanCan.

În ceea ce privește onorariul primit pentru pictorial, Ioana a dezvăluit că a fost atentă cu banii și i-a folosit cu responsabilitate:

„Mi-am luat mașină și am dat părinților mei o parte', a mai spus actrița.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete