Cum arată Daniela Crudu însărcinată în trei luni și jumătate. A făcut declarații despre sexul bebelușului: „Am fost la doctor și…”

Daniela Crudu a apărut aseară, 21 noiembrie, în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars. Vedeta e însărcinată în trei luni și jumătate și, pentru prima oară, ea a vorbit despre sexul bebelușului, după ce a mers la medic.

Doctorița i-a zis că bebelușul ar putea să fie fetiță, însă nu confirmă 100%. „Acum am 14 săptămâni. (…) Avem nași, sunt prietenii lui Dani din copilărie. Ne cunoaștem foarte bine, ne înțelegem foarte bine. (…) Acum sunt bine, mi-am revenit. Sunt fericită că pot și eu să ies afară, să fac chestii. Nu puteam să fac nimic, că îmi era rău. (…)

A fost la doctor și nu s-a văzut. Bine, doamna doctor a spus că ea crede că e fetiță, din ce vede ea. Dar a spus că nu poate să spună 100%.', a povestit Daniela Crudu, la „Xtra Night Show', conform spynews.ro.

Daniela Crudu a aflat de la medic că sunt șanse mari de a deveni mamă de fetițăSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Daniela Crudu credea că o să aibă băiețel

„Eu cred că e băiat pentru că noi am fost două fete și de obicei, se zice că o să iasă băiat. Eu cred că e băiat, așa simt eu. Tatăl copilului e fericit, nu are cuvinte, e și el emoționat, visează și el tot așa, ca mine. M-a luat prin surprindere, nu m-am așteptat. M-am bucurat, că e prima dată când mi s-a întâmplat lucrul ăsta. O să vezi tu ce mămică o să fiu eu, cea mai nebună și cea mai distractivă și o să mă joc încontinuu cu el, pentru că cei mici de asta au nevoie', a spus Daniela Crudu acum câteva săptămâni.

În primul trimestru de sarcină, vedeta a avut stări de greață și nu s-a simțit tocmai bine, însă acum și-a revenit.

„Mi-a fost rău până acum, am avut greață încontinuu, cred că majoritatea graviduțelor au avut în primul trimestru. Mi-a fost rău de tot, am avut greață, amețeală, nici nu prea am putut să ies din casă, nu am făcut mai nimic pentru că mi-a fost rău. Nu prea am avut pofte eu. Eu mănânc când îmi e foame, adică nu mănânc că sunt gravidă. Nu mă interesează, nu sunt disperată să nu mă îngraș. Acum, dacă simt nevoia să mănânc, mănânc, nici nu exagerez, dar nici nu vreau să mă abțin că nu e bine’, a mai declarat Daniela.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete