Bridget Fonda a fost surprinsă recent de paparazzi, în Los Angeles, SUA, și fanii au fost uimiți când au privit imaginile cu ea. Fosta actriță a împlinit recent 59 de ani și s-a retras din lumina reflectoarelor de aproape două decenii, iar aparițiile ei în public au fost foarte rare.
A fost una dintre cele mai apreciate actrițe, dar Bridget Fonda a renunțat la actoria în 2002 pentru a se dedica vieții de familie, alături de compozitorul Danny Elfman. Cei doi sunt căsătoriți de 20 ani și au împreună un fiu, Olivier (18 ani).
Zilele trecute, ea a fost surprinsă de paparazzi la o plimbare prin Los Angeles. Îmbrăcată lejer, într-un pulover larg și pantaloni negri, pantofi sport, fiind complet nemachiată, Bridget e de nerecunoscut. Cu părul alb și cu părul prins neglijent, și câteva kilograme bune în plus, imaginea ei e departe de cea cu care și-a obișnuit fanii.
În anii ’90, Bridget Fonda era pe val. Juca roluri principale, apărea alături de actori de renume precum Russell Crowe. După ce s-a retras duce o viață aproape izolată, cât mai departe de ochii curioșilor, așa că de fiecare dată când este văzută în public, paparazii vin pe urmele ei.
Ea nu a mai fost văzută de luni bune în public. Întrebată dacă mai are de gând să se întoarcă în cinematografie, Fonda a răspuns fără să stea pe gânduri: „Nu, nu cred. E atât de bine să fii civil'.
Bridget apare foarte rar în public. Ea a fost fotografiată ultima dată în septembrie 2022, la cumpărături într-un magazin din Los Angeles. Înainte de asta, a mai fost văzută în ianuarie 2022, fiind prima ei apariție publică din ultimii 12 ani. Ea s-a retras la o fermă din Santa Barbara.
Bridget Fonda a renunțat la Hollywood la începutul anilor 2000, după un accident grav de mașină, în urma căruia a suferit fracturi la spate. În 2003 s-a căsătorit cu muzicianul și producătorul Danny Elfman, iar un an mai târziu au devenit părinții unui băiat.
Bridget face parte din celebra familie de actori Fonda. Bunicul ei este Henry Fonda, câștigător de Oscar, tatăl este este Peter Fonda, iar mătușa ei este celebra Jane Fonda. Cele mai importante roluri ale lui Bridget Fonda au fost în 1992, în thrillerul “Single White Female”; “Jackie Brown” (1997); “Rough Magic”, alături de Russell Crowe (1995), dar a apărut și în “The Godfather Part III”; “Singles”; “It Could Happen to You”, “Snow Queen(2002”.
Foto:Profimedia
Jane Fonda, în vârstă de 83 de ani, șochează cu aspectul său incredibil de tânăr