Cum alegi măsura potrivită pentru sutien

Deși pare un lucru cât se poate de banal, foarte multe femei poartă zilnic un sutien care nu li se potrivește. Pe lângă faptul că acest lucru este foarte incomod, femeile care fac o alegere greșită atunci când vine vorba de sutien riscă să se confrunte și cu dureri puternice, motiv pentru care este foarte important să fie aleasă măsura potrivită.

A-ți găsi sutienul perfect pentru bustul tău nu este o sarcină imposibilă. Dacă respecți câțiva pași, nu va mai fi nevoie să probezi lenjeria intimă atunci când mergi la magazin și asta pentru că vei știi exact ce măsură ți se potrivește.

Cum alegi măsura potrivită pentru sutien?

Pentru a alege acel sutien care să ți se potrivească, trebuie ca întâi de toate să faci niște măsurători simple. Cu ajutorul unui centimentru, măsoară circumferința pieptului, pornind din zona aflată imediat sub sâni. Măsoară apoi circumferința bustului. Scade prima valoare obținută din ultima și astfel vei obține cupa care ți se potrivește.

Exemplu: Dacă atunci când te măsori sub bust ai 80, iar bustul tău măsoară 95 de centimetri, acest lucru înseamnă că mărimea cupei este de 15 centimetri, adică trebuie să alegi un sutien cu cupa B.

Mărimea sutienului este dată de valoarea pe care o obții atunci când te măsori în jurul toracelui, cea mai mică mărime fiind 60, iar cea mai mare 105.

Cupele sutienului sunt numite cu ajutorul literelor, de la A la G.

  • Cupa A – 10 și 12 cm
  • Cupa B -13-15 cm
  • Cupa C -15-17 cm
  • Cupa D- 18-20 cm
  • Cupa DD- 20-22 cm
  • Cupa E- 23-25 cm
  • Cupa F- 26-28 cm
  • Cupa G- 28-30 cm

Chiar dacă știi că porți o anumită măsură la sutien, repetă aceste măsurători frecvent. Atunci când slăbești, te îngrași sau faci sport valorile se pot modifica și este posibil ca tu să ai nevoie de un alt sutien.

Ce se întâmplă atunci când alegem un sutien nepotrivit?

Alegerea unui sutien nepotrivit vine la pachet cu o mulțime de neplăceri. Un sutien mult prea mic te va strânge și îți va ridica mult prea mult sânii, lucru care va duce la apariția durerilor. În plus, sutienul prea strâns îți obișnuiește sânii cu o anumită formă, iar atunci când nu mai porți lenjeria intimă, aceștia riscă să se lase, având un aspect total inestetic.

Durerile de spate, de umeri sau de cap sunt cauzate tot de un sutien mult prea mic. Bretelele îți vor strânge umerii și vor lăsa urme, care pot deveni dureroase, mai ales dacă ai purtat sutienul întreaga zi.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cele mai actuale modele de paltoane pentru sezonul toamnă-iarnă 2017-2018

6 modele de genţi pe care trebuie să le ai toamna aceasta!

Bereta, accesoriul toamnei 2017. Cum te ajută aceasta să obții un look parizian

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Frumusete si Moda