Cum a cucerit-o Bobby Păunescu pe iubita sa, soprana Andreea Ilie: „M-a cucerit cu…”

Bobby Păunescu, în vârstă de 46 de ani, trăiește o poveste de dragoste cu una dintre cele mai frumoase soprane din România, Andreea Ilie.

Andreea Ilie este tânăra care l-a făcut pe milionar să o uite pe cea care i-a fost soție timp de trei ani, Alice Peneacă. El este îndrăgostit până peste cap și o răsfață ori de câte ori are ocazia. Andreea Ilie a câștigat câteva titluri de miss și a apărut pe micile ecrane în calitate de prezentatoare de știri la B1TV, televiziunea pe care milionarul o deține.

Dincolo de cariera artistică, frumoasei timișoreance îi place să picteze și adoră animalele. Marea sa dorință este de a avea o fermă de cai. Potrivit celor de la impact.ro, cântăreața a întâmpinat câteva probleme din cauza pandemiei, așa cum au avut de suferit o mare parte dintre artiștii din România.

„Ca pentru orice alt artist din România, în special în 2020, spectacolele au fost limitate. Am avut timp, însă, să studiez arii și partituri noi, pentru posibilele spectacole ca solistăa.

Anul 2021 a fost mai productiv, am avut spectacole mai multe și am fost invitată la unele petreceri private unde muzica de operă este foarte apreciată. Aș putea spune că muzica de operă este din ce în ce mai apreciată, ceea ce mă bucură. Se și vede de altfel după vânzarea biletelor la operă, în cel mai scurt timp', a declarat ea pentru IMPACT.

Cât despre relația cu Bobby Păunescu, aceasta are numai cuvinte de laudă la adresa milionarului. Andreea Ilie a dezvăluit că de-a lungul timpului a primit numeroase cereri în căsătorie, însă le-a luat ca pe niște „jocuri ale tinereții'. Acum, în schimb, lucrurile stau diferit și potrivit spuselor ei, trăiește momente frumoase. Recent, ea și Bobby Păunescu au petrecut o minunată vacanță pe meleagurile din sudul Italiei.

„De când am apărut pe diferite scene am fost cerută în căsătorie, însă până acum am refuzat toate ofertele. Niciuna nu mi-a atras atenția sau interesul, au fost doar jocuri ale tinereții. Acum sunt într-un moment frumos al vieții mele și ca și metaforă, au bătut unele clopote minunate, săptămânile trecute în Positano, unde am avut cu Bobby o vacanță idilică', a mai declarat soprana.

Bobby Păunescu a cucerit-o cu bunătatea sa și cu capacitatea sa de a înțelege perfect persoana de lângă el. Andreea Ilie îl vede ca pe un romantic incurabil și a declarat că o răsfață zilnic, aducându-i flori proaspete.

„Bobby, cum am menționat și cu alte ocazii, m-a cucerit cu bunătatea lui și cu dorința lui de a înțelege felul meu de a fi. Respect foarte mult acest aspect și cred că asta contează. A cuceri o femeie adevărată nu înseamnă mese la terase și plimbări nocturne cu mașina, înseamnă respect și drag de a petrece mult timp cu acea femeie. Eu îl văd romantic și mă bucură prezența lui. Asta contează pentru mine. Primesc flori proaspete aproape zilnic de la el. Mă răsfață!', a declarat Andreea Ilie pentru sursa mai sus menționată.

Foto: Instagram, Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete