Cu Ada Condeescu despre filmul românesc: povești simple, făcute onest și cu talent

A fost foarte solicitant și din punct de vedere actoricesc. Se întâmplă foarte multe lucruri și, cumva, am avut o mefiență la început, mi se părea că e prea mult pentru o oră și jumătate și că vor ieși, probabil, cinci. Dar am văzut versiunea finală a filmului și am fost încântată.

Filmul a avut o premieră la Festivalul de la Graz, pentru că regizorul, Markus Mörth, este născut la Graz. Oamenii l-au primit foarte bine în Austria. Pe piața internațio nală o să iasă la începutul anului 2017. În film, se vorbește în engleză, dar și puțin în română și în germană. Dar pelicula se bazează foarte mult pe emoție, pe tăceri – seamănă foarte mult cu zona realismului din filmul românesc contemporan.

De ce crezi că filmele românești au atâta succes la festivaluri?

În primul rând, există curiozitatea asta pe care o trezește Europa de Est, cu slăbiciunile ei, cu sistemul ei care nu este pus la punct, pornind de la cel medical, la cel politic și toate celelalte, inclusiv artistic. Dincolo de asta, actorii sunt foarte buni, joacă foarte curat, au un talent nativ pe care școala românească nu-l strică.

Realismul ăsta prinde acum foarte bine, nu mai suntem în zona de film a lui Fellini, a lui Tarkovski. Realismul prinde pentru că omul se identifică foarte ușor cu personajele, intră foarte rapid în contextul poveștii filmului. Eu, ca emoție, sunt mult mai aproape de Fellini, de zona asta italienească, mai bogată sau de zona vizuală a lui Tarkovski; pe de altă parte, și de spirtul rus, cum ar fi Mihalkov, dar, în fine, suntem acum într-o altă epocă.

Iar oamenii se duc la filmele românești în număr mult mai mare în străinătate decât la noi. Cred că poveștile simple, făcute onest și cu talent de actorii și regizorii români sunt cele care ridică filmele.

La un moment dat, de curând, ai fost în China. Cu ce ocazie?

Am fost cu prima ediție a Festivalului de Film Românesc în China, care s-a ținut în Beijing, în Shanghai, apoi în Xian, unde n-am mai ajuns pentru că a trebuit să mă întorc și să plec la Festivalul de film de la Cairo. (Am trecut prin trei continente în trei zile.) „Dincolo de calea ferată' a fost printre filmele prezentate în China.

ada condeescu si alexandru potocean

Ada Condeescu și Alexandru Potocean, în pelicula “Dincolo de calea ferată”

E greu de ajuns cu filmul românesc în partea chinezească a lumii. Din păcate, deși mi-am dorit foarte mult să mă întâlnesc cu publicul după proiecție, mereu l-am întâlnit înainte. Le-am vorbit, am prezentat filmul, dar aș fi vrut să văd, după aceea, reacția lor. Pentru noi, asta e foarte important, mai ales când ajungi undeva atât de departe.

Oricum, e important că am fost până acolo, că filmul a ajuns până în China. Este o lume specială, cu tot ce se întâmplă pe străzi, cu oamenii care nu vorbesc engleza și cu comunicarea care e foarte grea. N-ai decât să zâmbești politicos – ei așa fac, zâmbesc tot timpul și nu știi ce-au înțeles.

Și iată un dezavantaj al filmului. Dacă era teatru, vedeai în timp real care e impresia publicului…

… Sau, oricum, vedeam la final. Chiar nu am ajuns la niciun spectacol de teatru chinezesc, dar sunt curioasă cum reacționează publicul – nu cred că se ridică în picioare la toate spectacolele, cum se ridică la noi, fie că-i bun, fie că nu. E, așa, o tradiție, fiecare se ridică și aplaudă – o fi rămas de pe vremuri.

Chiar nu se simte de pe scenă când se aplaudă din politețe și când se aplaudă din suflet?

Mai degrabă se simte vibrația publicului în timpul spectacolului. Aplauzele fiind după toată nebunia spectacolului și după toată adrenalina aia, nu știu dacă percepția ta e una chiar realistă. Dar în timpul în care joci, simți destul de puternic emoția publicului, starea lui.

Mai ales, dacă joci foarte aproape de public, cum e în spectacolul meu „Trei femei înalte', de la Brașov, în regia Sânzianei Stoican. Acolo e cumva un cadru destul de filmic. Se joacă la Sala Studio, publicul este la 2 metri de noi și simțim foarte clar simpatia omului, momentele în care un copil se mai plictisește și vrea să iasă afară…

Ce are teatrul și nu are filmul, ce are filmul și nu are teatrul ca posibilitate de expresie artistică?

Par asemănătoare, dar sunt total diferite. Dacă te apuci să aduci mijloacele teatrale în film și invers, ai pierdut din start totul. La teatru, chiar dacă ești într-o sală mică, așa cum e cea de la Brașov, trebuie să aduci o emoție mai bine subliniată, corporalitatea să fie mai expansivă, un pic exagerată, tonul vocii trebuie să fie mai ridicat, chiar dacă ești în 50 de metri pătrați.

La film, când ești teatral, sari din cadru și devine deranjant, mai ales într-un film realist. Ce-mi place mie mai mult la film este că se întâmplă totul într-o lună sau două și, cumva, acolo se termină povestea. Arderea este una mult mai mare, trebuie să fie la un nivel mult mai ridicat decât în orele pe care le petreci într-un spectacol, prezența ta pe platou trebuie să fie mai acută, mai puternică.

La teatru nici nu ai cum să arzi la foc continuu timp de o oră și jumătate sau două ore. Și textul te ajută să ai momente de respiro. Nici nu poți să fii două ore în priză, că ai obosi spectatorul, ar ieși oamenii epuizați. În film, când intri dintr-odată în decorul terminat, ai, deja, povestea acolo. În teatru, ai și publicul în față – deci, al patrulea perete –, dar ai și cutia neagră – vorbim de situația clasică, nu de spațiile neconvenționale.

Cumva, transpunerea într-un spațiu care nu este o cameră întreagă, sau nu este un palat, sau nu este un grajd, cere o putere mult mai mare de a imagina spațiul respectiv.

Citește continuarea pe pagina următoare

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete