Cristina Cioran iubește din nou: „Acum sunt foarte fericită”

Cristina Cioran iubește din nou: „Acum sunt foarte fericită”

În urmă cu patru luni, Cristina Cioran s-a despărțit de cel care urma să îi devină soț. Relația lor a durat 10 ani, iar după separare, mulți s-au așteptat ca actrița să fie devastată, însă se pare că a fost cea mai bună decizie pe care a luat-o.

La scurt timp după despărțirea de fostul iubit, Cristina Cioran a intrat într-o altă relație amoroasă, iar aceasta nu a ezitat nici o clipă să nu se afișeze cu noul iubit în public și pe rețelele de socializare.

Una dintre poze este făcută acolo unde și-au petrecut sărbătorile, pe litoralul malul românesc, iar cei doi par a se săruta patimaș. Fanii vedetei i-au apreciat fotografia și i-au urat multă fericire.

 

De curând, Cristina Cioran a declarat că relația cu Traian nu mai funcționa de foarte mult timp, însă au încercat de foarte multe ori să repare ceea ce credeau că va putea fi salvat. Acest lucru nu a fost posibil, iar noul iubit a apărut exact când trebuia, iar ea este foarte fericită.

„Am ieșit din acea relație de 4 luni și jumătate. Din păcate, relațiile nu mai țin ca pe vremuri. Am decis împreună să nu vorbim despre asta, din respect ptr familiile noastre. Acum sunt împreună cu cineva. Nu e adevărat cum s-a scris, nu Traian m-a părăsit. La un moment dat, nu ne-am mai înțeles și am tot încercat să reluăm relația și nu a mai funcționat.

Sufletele s-au deschis atât la mine cât și la el, astfel încât și eu și el suntem fericiți cu alte persoane. Persoanele acestea au apărut imediat după despărțire. Mi-am deschis sufletul și în momentul ăla… Ne-am cunoscut la o petrecere, lângă București, când eram deja singură. Poate că nu era finalizat total. Nu m-am ascuns nicio secundă cu această relație, din momentul în care ea a început.

Poate că nu ne-am fi despărțit total, dacă nu era el. Acum sunt foarte fericită. Nu aveam foarte multe lucruri în comun, dar acum încep ușor, ușor să se dezvolte. Locuim împreună de când ne-am cunoscut. Când ne-am cunoscut amândoi ieșisem dintr-o relație și a fost un moment în care ne-am completat', a declarat Cristina Cioran.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
CSID
Descopera.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete