Cornel Galeș, cel care i-a fost soț regretatei Ileana Ciuculete, a murit în Spania

Vezi pozele

Cornel Galeș, cel care i-a fost soț regretatei Ileana Ciuculete, a murit în Spania, în urma unui accident rutier. Avea 57 de ani.

Cornel Galeș, cel care i-a fost soț regretatei Ileana Ciuculete, a murit în Spania

Duminică, 1 decembrie, pe rețelele sociale, apropiații lui Cornel Galeș anunțau că acesta s-a stins din viață în Spania, în urma unui accident rutier, scrie Click!.

Nașa de cununie a bărbatului este cea care a confirmat decesul în mediul online. Accidentul de mașină s-a petrecut în Spania, lângă Valencia.

„Am primit un telefon de la un agent de circulație din Spania, că a avut loc un accident și e mort”, a spus nașa lui Cornel Galeș, într-un comentariu pe Facebook, citat de Click!.

De asemenea, pe pagina de Facebook a lui Cornel Galeș au apărut mai multe mesaje de condoleanțe din partea cunoscuților.

Viviana, femeia care îi este de ceva vreme parteneră, a făcut, la rândul său, câteva declarații.

„Nu știu foarte multe. M-a contactat Doina, cea care i-a fost nașă lui Cornel și mi-a spus că s-ar fi întâmplat o tragedie.

Am aflat, sunt disperată că nu reușesc să dau de prietenul lui de acolo, să mă lămuresc.

Cornel Galeș își refăcuse viața alături de Viviana

„Voi pleca, mâine, de dimineață (n.r. luni, 2 decembrie), și voi afla ce s-a întâmplat.

Sper să fie doar un zvon, dar nu reușesc să dau nici de el, nici de prietenul lui, ceea ce mă pune pe gânduri.

Sper, totuși, să nu fie adevărat, iar Cornel să nu fi avut acel accident de circulație în Spania”, a declarat Viviana, înainte de a confirma și ea ulterior decesul, potrivit Click!.

În urmă cu doi ani, Cornel Galeș a decis să plece din țară, alături de iubita lui, în Spania.

Doina Belu, nașa de cununie a lui Cornel Galeș cu Ileana Ciuculete, a vorbit în exclusivitate pentru Wowbiz despre tragedia din Spania.

„Nu avea centură, cineva a intrat în ei și el a murit”

„Erau trei în mașină, Cornel era la volan. Nu avea centură, cineva a intrat în ei și el a murit. Am vorbit cu unul dintre cei care era în mașină, era în stare de șoc și abia înțelegeam ce spune.

Ne-au dat și număr de cadavru, am rugat pe cineva care știe spaniolă să sune acolo. Cadavrul există, dar nu vor să ne dea detalii pentru că nu îi lasă legea, nu suntem rude apropiate.

Dar el nu mai are pe nimeni pe lumea asta, nu știu ce să mai zic… Sper să nu fie adevărat, dar cred că este”, a mai povestit Doina Belu, pentru sursa menționată anterior.

Ileana Ciuculete s-a stins din viață pe 14 martie 2017, la 64 de ani, din cauza mai multor afecțiuni de care suferea, hepatita C, ciroză galopantă şi cancer osos. Cântăreața și Cornel Galeș au fost căsătoriți timp de 25 de ani.

Foto: Facebook

Citește și:

Trecutul tragic al iubitei fotbalistului Cristiano Ronaldo. Tatăl Georginei Rodriguez a petrecut 10 ani în spatele gratiilor

Simona Halep, apariție spectaculoasă. A purtat o rochie mulată, iar fanii aproape ca nu au recunoscut-o

Corina Caragea își va sărbători ziua de naștere, dar și noaptea dintre ani în Thailanda. De ce a ales această destinație?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete