Corina Caragea, secretul unei diete echilibrate de Paște: „Un truc este să mă…”

Corina Caragea este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi din țară. Aceasta este pasionată de călătorii, însă de cele mai multe ori sărbătorile importante de peste an le petrece în România.

Corina Caragea a mărturisit recent în cadrul unui interviu care sunt preparatele sale preferate tradiționale.

„Cozonac și drob de pui. Oricum, sunt fan mâncare românească și de sărbători gust cu poftă din toate – piftie, șorici, drob, sarmale, gogoși, cozonaci, tot ce gătesc alții, că eu nu mă pricep', a declarat frumoasa prezentatoare de știri într-un interviu oferit celor de la ego.ro.

Mai mult decât atât, frumoasa brunetă a dezvăluit și cum reușește să-și mențină silueta impecabilă când tentațiile culinare sunt atât de mari. Aceasta susține că mănâncă puțin din fiecare fel, fără să exagereze.

„Am grijă ca la masa de Paște să nu exagerez. Iau câte puțin din toate, îmi pun două sarmale în farfurie, nu 5, iau o felie de cozonac, nu tot, știu când să mă opresc. Și un truc este să mă satur repede dacă încep cu ciorba sau cu supa. Alcool nu beau niciodată', a mai spus Corina Caragea pentru aceeași sursă.

Într-un interviu pentru Libertatea, Corina Caragea a fost întrebată dacă la un moment dat își dorește să devină mamă de fetiță sau de băiețel. „Eu mi-am programat să fac asta când vreau eu. Nu acum, deci nu am o proiecție. Cred că aș fi cu temele bine făcute și deloc potrivite cu realitatea din teren (râde). Am acest defect de a mă pregăti temeinic pentru orice, iar în această meserie nu e o garanție că dacă ți-ai învățat lecția, iei notă mare. (zâmbește) Cred însă că nu e pentru oricine și implică dedicare 100% și responsabilitate.’, a spus vedeta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete