Copilul meu nu mai vrea să învețe religie. Ce să fac?

copil-plictisit-la-scoala

de Florentina Mușat

Nu sunt genul de mamă care să se laude în gura mare cu notele copilului. Nu mai sunt, adică. Mi-a trecut. Cu cât crește copilul cu atât te relaxezi și nu te mai agiți la fiecare reușită sau eșec, ci lași timpul să așeze strat peste strat în cartea experiențelor lui de viață.

Totuși, a sosit timpul să vă fac o mărturisire: există o situație în viața lui școlară pe care nu știu cum s-o rezolv.

I-am făcut-o cu mâna mea

Fără să fie genul care învață ca pe poezie fiecare lecție, copilul meu reușește să ia note mari. Adică 10. Îl ajută memoria fotografică, inteligența nativă, atenția distributivă și le aplică pe toate trei în timpul orelor de curs. În carnetul lui de note plouă cu 10 de juri că stă și “rumegă” fiecare lecție predată.

Cu ceva timp în urmă când mi-a dat carnetul la semnat, mi l-a întins având grijă să afișeze concomitent o mină plină de nemulțumire și dezgust. Mi-a dat carnetul și-a dispărut. Chiar mă gândeam: a copiat și-a luat un 3, a suflat și-a luat un 2, n-a-nvățat și-a luat un 4. De sus până jos 10 pe linie și un stingher 7 intercalat ca un ornament special pentru un tort de frișcă.

Am văzut nota și mintea mi-a zburat imediat la eventuale meditații, pregătiri la centre speciale, cursuri extracurriculare. Deja le planificam, făceam socoteli, inventam liste cu priorități. M-am uitat să văd ce materie nu stăpânește și ce l-a pus în dificultate. Fără s-o arăt în sinea mea jubilam, era și timpul să vadă, să simtă și altceva decât plictisitorul 10 care nu oglindește în totalitate capacitatea și inteligența unui elev. Bravo, mi-am spus.

Lasă că-nveți să te străduiești mai mult. Am căscat și ochii și gura în același timp: religie. A luat 7 la religie. Iar eu am semnat și-am făcut cerere pentru a urma aceste cursuri opționale.

Un mic ajutor, dacă se poate…

Pentru că e clasa a șaptea, are aproape 14 ani, nu mă așteptam să fie excesiv de cooperant, de vorbăreț, să-mi dea un milion de explicații și să caute scuze. În plus, notele lui mari nu i-au fost impuse niciodată în familie. Nu i-am spus nici măcar în glumă că nota 10 este cheia succesului în viață. L-am lăsat să-și aleagă singur materiile preferate, să decidă ce-i place, să-și formeze propriile păreri.

Face parte din prima generație care a studiat religia încă din școala primară. Era o fericire de nedescris în casă când venea de la școală și ne povestea de Cain, de Noe, de Iosif, ne învăluia cu pilde și parabole, iar eu și soțul meu, care nu cunoșteam mai nimic din scrierile biblice, ne minunam și-l încurajam să-și continue poveștile. Avea deja sfinți preferați și era fascinat de Nabucodonosor, de-a trebuit să-l duc la Operă să vadă Nabucco.

Și uite-l acum cu cea mai mică notă luată vreodată tocmai la religie. Nu, nu am așteptat să vină să-mi spună ce și cum pentru că știam că e în zadar. În schimb, l-am pândit. M-am uitat să văd când are religia și ce se întâmplă cu el în ziua precedentă și cea cu pricina. Așa l-am văzut cum, în ziua respectivă e preocupat, trist și îngândurat, fără chef de școală, de glume, de nimic.

Am pus piciorul în prag și i-am cerut explicații, pe care, din păcate, nu știu cum să le gestionez: “Religia nu mai e o materie frumoasă și interesantă, suntem pedepsiți cu extemporale, lucrări de control și amenințări cu nota scăzută la purtare. Suntem obligați să învățăm lucruri pe care nu le consider foarte practice și utile. Nu mai sunt povești frumoase… Sunt reguli și norme. Nu mai vreau să-nvăț religia la școală. Te rog să faci cerere să mă scoți.”

Ce-ați face în locul meu?

Sursa foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie