Confesiunea unei cititoare: Povestea mea este pentru toate femeile singure care și-au pierdut speranța…

Soneria telefonului sparge liniştea camerei de gardă. Alt caz. Îmi strâng halatul în jurul trupului, zgribulindu-mă puţin ca de o pală de frig. Şi părea că va fi o seară liniştită, îmi spun cu regret mergând către sala de triaj. Era o urgenţă. Normal, ce-ai fi vrut să fie, doar suntem la Spitalul de Urgenţă?! O fătucă pe care au apucat-o durerile naşterii. Or să urmeze câteva ore bune de travaliu apoi miracolul venirii pe lume a unui copil. 24 decembrie. Peste câteva o să înceapă un nou an. Ei, şi? Eu voi fi aceeaşi „Luminiţa doctoriţa', blondă, inaccesibilă şi perfecţionistă, însă cu un an mai bătrână. Tot singură şi tot preocupată numai de munca mea. Pentru mine va fi la fel. Apartamentul de două camere dintr-o casă naţionalizată, papagalul de pe colţul bufetului din bucătărie. Preşul de la uşă care dispare cam de două ori pe lună şi apare misterios înapoi. Nopţile când adorm cu televizorul deschis şi cu perna ţinută strâns în braţe. Visele mele cu Paul şi cu clipele noastre fericite. Jocurile noastre, mângâierile, sărbătorile comune. Ceasul mic şi ieftin, colorat tot în mov, cumpărat din primul lui salariu pe care mi-l vârâse în cizme. Același ceas pe care i l-am azvârlit cu ură pe stradă atunci când l-am întâlnit cu o altă femeie. Şi iarăşi, momentele de coşmar ale despărţirii. Plecarea mea de acum cinci ani bruscă şi definitivă. Ruptura pe care el o provocase, apoi căutările lui disperate şi ţârâitul nebunesc al telefonului, care a amuţit brusc într-o zi…

Citește și...

Smiley și Gina Pistol, anunț la câteva zile de la nuntă. Cum s-au pozat cei doi: „Familia Maria în civil '

Dan Negru, declarație neașteptată despre Andreea Esca. „Suntem niște excepții'

Am ajuns la sală şi intru să consult pacienta. Avea dureri puternice şi copilul începuse deja să coboare. Părea că nu va dura mult….

Nu l-am mai revăzut pe Paul niciodată. Am evitat orice referire la el. A fost un refuz voluntar, un zid pe care l-am clădit singură în jurul meu. Încet-încet am simţit că l-aș putea ierta dar singurătatea şi încrâncenarea nu mi-au dat voie să fac vreun pas înapoi. Eu, un celebru medic în devenire, care am ajuns acum să nu mă mai bucure nimic. Uscată şi blazată, asta am ajuns. Golită de bucurie ca o fântână seacă. Doar ghetele le mai aşez la fiecare Crăciun la uşa verandei ca şi cum aşa ar putea provoca destinul cu speranţele ei secrete. Dar destinul tace în fiecare an şi Moşul ăl bun nu-şi face drum niciodată pe strada mea. Uneori trece doar Mişu, motanul vecinilor şi se uşurează pe şireturi.

Intru în sala de naşteri. „Dilataţie?' „Doi-jumate'. „Greu'. „Da. Declanşăm?'. „Mai încercăm puţin şi după aia'. „Tensiunea?' „14 cu 8'. „Hm! Ciudat de mare. Ţi-e teamă, fată? Să nu-ţi fie. Eşti pe mâini bune'. Totdeauna m-a fascinat minunea naşterii. Misterul pe care nu l-am trăit niciodată, secretul uluitor al apariţiei unui trupuşor plăpând cu mâini, picioare, ochi, inimă, suflet dintr-o singură celulă.  Mereu am încercat să-mi imaginez miimea de secundă în care în masa amorfă de ţesut se aprinde scânteia vieţii. De unde vine şi ce anume porneşte „motorul'? Cine dă impulsul care hotărăşte că boţul acela de carne va trăi şi va fi un om?

Am auzit ca prin ceaţă un cuvânt care o izbeşte ca un ciocan: Paul şi numele de familie… Ce e asta? Ce tot zice? „Vă rog luaţi numărul şi sunaţi-l. Spuneţi-i că nasc. E tot medic, ca dumneavoastră. Nici nu ştie că sunt la spital. Mă iubeşte aşa de mult'. O iubeşte? Doamne, nu poate fi adevărat. Ea este? Femeia care m-a înlocuit în inima lui… Şi tocmai acum, tocmai mie. Nu, nu pot, e prea mult să aduc pe lume copilul ăsta care poate că trebuia să fie al meu. Simt că sala se învârte cu mine şi fug afară mototolind în pumn bucata de hârtie. Noroc că holurile sunt pustii. Au fost zile în care aș fi făcut orice ca să am telefonul lui. Şi acum? Se decide brusc şi în timp ce formează îşi simte bătăile inimii până în creieri. 423.44.07. Parcă telefonul sună în întregul meu trup. Ce-o să spun? Şi cum? Când răspunde, mă bâlbâie îngrozitor, dar apoi respir uşurată. Era doar un robot. Las mesajul şi închid brusc fără să-mi spun numele. Ca să scap odată de povara insuportabilă. Gata. Arunc hârtia cu numărul la gunoi și mă duc înapoi la sală. Vocile agitate dinăuntru mă iau în primire de la uşă. „Copilul nu s-a întors de tot'. „Prezentaţie transversală'. „Tensiunea creşte'. „Preeclampsie declarată. Poate să moară'. Gravida e leoarcă de transpiraţie şi are buzele muşcate aproape până la sânge. Se chinuie din răsputeri să nu strige boţind cearşafurile în pumnii ei mici. „Nu mai rezistă mult'. Chipul răvăşit al fetei mă trezeşte ca un duş rece. „Ce mama-mă-sii, e o viaţă de om. Operăm!'.

Citește și...

Feli scoate „Iubirea ca la piață'

Dan Negru, declarație neașteptată despre Andreea Esca. „Suntem niște excepții'

Tot ce a urmat a fost o luptă surdă contra cronometru. Goana către sala de operaţie, anestezia, aparatul de respirat apoi o inspiraţie adâncă şi prima tăietură de bisturiu. Un minut, două, trei. „Depărtător, pensă pean, foarfece, tăiem uterul, lingură, apasă-i burta, apasă naibii odată…' Şi apoi țipătul copilului odată cu prima gură de aer. „E băiat'. Predau tura şi plec acasă. Simt tristeţe și uşurare ca la un sfârşit de drum. Intru orbecăind, îşi trântesc geanta şi paltonul şi mă aşez pe fotoliu. În mijloc, luminiţele bradului clipocesc în ritmul inimii ei. „Lu-mi-ni-ţa-doc-to-ri-ţa'. Vizavi, la vecini, un colind sună ca în copilăria mea ori poate ca atunci când îl murmuram împreună cu Paul. „Să se nască şi să crească/ Să ne mântuiască'… Dincolo de case mijesc zorii. Oraşul mare şi tăcut se trezeşte la viaţă. Un sunet scurt ca o râcâială la uşă. „Tot Mişu motanul', îmi spune apoi uşa se deschide iar eu încremenesc. Dincolo de prag, Paul aproape aşa cum îl ştiam, zâmbind vinovat şi dulce. „Am fost la spital şi nu te-am mai prins. Îţi mulţumesc din suflet pentru sora mea. E primul meu nepot'. Abia atunci, puţin înainte de a mă cuibări, fără să ştiu cum, în braţele lui Paul. „Crăciun fericit, iubita mea!'. M-am topit ca o lumânare…  Aproape uitasem cum e să te bucuri şi să iubeşti. Să greşeşti ca să fii iertat şi să poţi ierta.

Foto: Shutterstock

Citeste și:

Enigme creștine: Clopotul din Joia Patimilor

Citește și următorul articol:

Enigme creștine: Clopotul din Joia Patimilor