Codin Maticiuc spune câte femei i-au trecut prin pat: „M-am oprit din numărat la 120 la vârsta de 22 de ani”

Codin Maticiuc era un mare cuceritor înainte să devină tată. Actorul a răspuns sincer întrebărilor puse de Anghel Damian în vlogul lui Selly.

De câțiva ani, Codin Maticiuc are o relație cu Ana Pandeli, femeia care a reușit să îl potolească și care l-a făcut tătic de două ori. Înainte de a fi un familist convins, actorul a avut o viață agitată.

Întrebat dacă a mințit femeile pentru a le cuceri, Codin Maticiuc a răspuns: „Dacă am mințit ca să mă culc… răspunsul este da. Sigur am făcut asta. Nu îmi amintesc ce am zis. Mă gândesc dacă am zis: Te iubesc! Sunt convins că am făcut-o. Am făcut asta până în 2008 sau 2009 când am avut o discuție cu un preot și mi-a zis să nu le mai mint că le iubesc, că mă căsătoresc cu ele. Când eram mic, cred că numai asta făceam.'

Actorul din serialul „Clanul' spune că îi pare rău că a apărut în presă cu atât de multe domnișoare, deși la vremea respectivă era încântat. „100%. Chiar la un moment dat le-am regretat pe toate. Apariția în presă a relațiilor nu a venit cu nimic pozitiv. La 18-19 ani, când am apărut cu prima relație, mi s-a părut ceva absolut măgulitor, apoi mi-am dat seama că nu te ajută cu absolut nimic. Cumva le regret pe toate. Relațiile nu le regret, aparițiile în presă le regret pe toate.'

„Văzusem eu că Ilie Năstase a avut 2000'

Anghel Damian l-a întrebat pe Codin Maticiuc dacă este adevărat că s-a culcat cu peste 350 de femei. Răspunsul vedetei a stârnit hohote de râs și a mărturisit că la un moment dat s-a oprit din numărat.

„Cine zice? Cine întreabă? (…) Nu știu. M-am oprit din numărat la 120 la vârsta de 22 de ani. Atunci era perioada când numărai. La un moment dat număram și ziceam «Hai încă una, încă una». Targetul nu exista. Văzusem eu că Ilie Năstase a avut 2000. Bine, nu cred că a zis el, dar cineva pe undeva a zis. Nimeni nu știe. (…)

Da, am trimis poze nud cu mine. Am mai trimis, ce să fac. Am avut momente când am experimentat această metodă. (…) Eu am fost toată viața cunoscut. Nu am făcut acest lucru decât cu fetele cu care mă țineam și de mână.'

Codin-Maticiuc-detectorul-de-minciuniSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 5

„Clanul FACEM' al lui Codin Maticiuc, reușită fabuloasă în Parlament

În trecut, Codin Maticiuc era nelipsit de la evenimentele mondene din România. Acesta era numit „crai de Dorobanți sau „băiat de bani gata din cauza aparițiilor sale în cele mai extravagante locuri și a sumelor fabuloase pe care le cheltuia.

Însă de câțiva ani, actorul și-a întemeiat o frumoasă familie alături de Ana Pandeli și și-a dedicat o mare parte din timp proiectului său de suflet #spitalepublicedinbaniprivați. Acesta a reușit prin intermediul Fundației Metropolis să strângă fonduri considerabile pentru a renova spitalele de stat din România.

Până acum, acesta a reușit să își pună amprenta în 8 orașe din România și în 24 de spitale.

Ei bine, actorul a mai bifat o reușită. Acum, toate fundațiile care construiesc, renovează sau utilează spitale de stat nu vor mai plăti TVA.

„A trecut legea! Astăzi în plenul Parlamentului, la camera deputaților fundațiile care construiesc, renovează sau utilează spitale de stat și-au câștigat dreptul să recupereze TVA-ul!
Cum?! Da, cum ați auzit. Până acum plăteam taxe statului pentru privilegiul de a ajuta statul.
Am crezut cu tărie că pot schimba asta și am luptat așa cum voi lupta să schimb tot sistemul sanitar din România. Majoritatea ONG-urilor mi-au zis că e imposibil și să renunț. Astăzi legea FACEM este trimisă spre promulgare la președintele țării!
Responsabili în ordine strict cronologică:
1 Dan Andronic care mi-a oferit un premiu al revistei Capital, o scenă și un microfon la care să-mi urlu păsul.
2 Marcel Ciolacu care a făcut rost de numărul meu a doua zi și mi-a spus că lucrurile nu vor rămâne așa.
3 Alfred Simonis care a preluat de la domnul Ciolacu tema și a stat cu mine sa înțeleagă problema și să găsească soluții pentru remediere.
4 Bogdan Huțucă, președintele comisiei de buget și finanțe care a dus muncă de lămurire pe fiecare punct al legii.
5 Ana Pandeli, nevastă-mea care acceptă că fac tot ce fac chiar în detrimentul timpului petrecut cu familia’
, a scris actorul pe rețelele de socializare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete