Codin Maticiuc a făcut public mesajul pe care i l-a trimis fostului soț al iubitei sale. Cum a cunoscut-o pe Ana Pandeli

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Codin Maticiuc, cunoscut pentru rolul său în filmul „Miami Bici”, și-a deschis inima la podcastul lui Cătălin Măruță, dezvăluind detalii inedite despre viața sa personală, în special despre relația cu Ana Pandeli și fostul ei soț.

Maticiuc a mărturisit că a cunoscut-o pe Ana Pandeli acum 10 ani, la scurt timp după divorțul acesteia de fostul soț. Chiar dacă nu a fost o cucerire imediată, cei doi au început să se întâlnească după o perioadă de timp în care au avut ocazia să se cunoască mai bine.

„Pe Ana am cunoscut-o la o prezentare de modă a unei prietene comune. Ea era proaspăt divorțată. Nu mai știu de câți ani. Doi ani nu m-a băgat în seamă. Am reușit până la urmă să o combin. E senzațional de frumoasă, extrem de educată, foarte inteligentă. (…) Pe băiat îl cheamă Mario Dan, dar eu îi spun Dan. El se prezintă Mario. Pe tatăl lui îl cheamă Mihai Munteanu, iar mie mi se pare că se potrivește foarte bine Dan Munteanu, fiind un nume românesc. (…)

Nu știu ce mi-a făcut ea. Vrăji?! Nu știu ce a făcut, dar existența lui Dan a contat. Eu am cunoscut un copil frumos, un copil bine-crescut. Am zis că ea știe să crească copii și vreau să fie la fel ca Dan copiii mei. Când ne-am gândit să rămânem împreună și să facem copii, eu știam ce fel de copil a crescut ea, știam ce relație a avut cu fostul soț, care își vede copilul când vrea el.'

În cadrul interviului, actorul a vorbit deschis despre relația sa cu mama fetițelor sale. În plus, Codin a relatat despre legătura specială pe care o are cu Dan, fiul Anei din căsnicia anterioară, pe care îl consideră ca și băiatul său. Maticiuc a subliniat că relația cu adolescentul este una foarte frumoasă și că se implică activ în viața lui, participând la evenimente precum meciurile de fotbal.

„Da, nu este băiatul meu biologic. Eu am două fete, iar singurul băiat pe care l-am avut și pe care cred că-l voi avea este el. Dan are acum 13 ani și merge cu mine peste tot. L-am cunoscut când avea 3 ani, dar am început o relație cu el când avea 4 ani, pentru că la început eram într-un concubinaj, cum se zice. Am fost combinat cu maică-sa o perioadă, dar nu am locuit împreună. Când Ana a rămas gravidă cu Smaranda, acela a fost momentul când eu am decis să ne mutăm împreună. (…)

Prima lui călătorie în afara țării a fost cu mine, în Dubai, când el avea 4 ani. Și ultima a fost tot cu mine. Nu a zburat într-un avion fără mine. Îmi spune Codin, iar când era mic… era mama, tatăl lui biologic de la Tulcea și eroul meu, eu eram eroul lui.'

codin-maticiuc-si-smaranda-1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 14)

O altă latură impresionantă a poveștii este relația civilizată pe care actorul o menține cu fostul soț al Anei, Mihai Munteanu. În momentul în care Ana Pandeli a rămas însărcinată pentru a doua oară și s-a mutat cu Codin Maticiuc, acesta a considerat important să transmită un mesaj lui Munteanu, tatăl biologic al lui Dan, pentru a-i aduce la cunoștință schimbările din viața lor și pentru a menține o relație pozitivă și deschisă între toți cei implicați.

„L-am cunoscut pe fostul ei soț. Erau chiar certați când noi am decis să ne mutăm împreună și Ana a rămas însărcinată cu Smaranda, pentru că a fost cel mai greu pentru mine să mă mut cu ea pentru că era Dan. Dacă Dan nu exista, aș fi făcut mutarea asta mai lejer. Cu un copil nu te joci! Stătea doar cu Dan până când a rămas însărcinată. I-am spus că și băiatul ei va avea aceeași siguranță cum va avea și fata mea. I-am scris un mesaj acestui om pe care nu-l cunoșteam atunci, pentru că ei nu prea își vorbeau. În ziua în care ne-am mutat, eu i-am trimis un mesaj lui Mihai, pentru că am așa am considerat normal', a povestit actorul din serialul „Clanul'.

Codin Maticiuc i-a arătat mesajul lui Cătălin Măruță, iar prezentatorul l-a citit cu voce tare, potrivit Libertatea. „Salut! Codin sunt. De ieri (10 decembrie 2018), băiatul tău locuiește la mine, pe șoseaua…, orice ai nevoie, dacă nu te descurci cu Ana, te rog să-mi scrii și îți voi sta la dispoziție. Te așteptăm și la noi oricând.'

Mihai Munteanu i-a răspuns imediat lui Codin: „Bună, Codin! Mă bucur că ai scris. Sunt convins că vei avea grijă de Mario și de Ana. Desigur vom ține aproape'.

„E și el un băiat foarte OK din toate punctele de vedere. I-am zis și dacă e certat cu Ana, că mai aveau din alea cu pensia, cu nepensia, tu suni la mine. (…) Verile mai merge la Tulcea, la tatăl lui. Am fost acolo și am ieșit la un suc cu tatăl lui, ca să înțeleagă și copilul că e totul bine. (…) El mai are o soră la Tulcea, din partea tatălui său', a povestit Codin Maticiuc.

A apărut revista Avantaje ediția de noiembrie 2023

Luna aceasta vă surprindem cu un număr cu adevărat special, cu un DOSAR în care dezbatem tulburările de personalitate cele mai des întâlnite, cu subiecte de sănătate considerate tabu dar și cu invitați- surpriză:

EXCLUSIV AVANTAJE:

CRISTIAN DIACONESCU – Diplomat de carieră și fost ministru de externe, totul pornind de la o bază juridică, Cristian Diaconescu poate oferi context pentru cele mai „fierbinți' subiecte ale zilei. În interviul Din ediția de noiembrie poți citi o sinteză a ceea ce înseamnă rolul României în UE, fenomenul fake news, dar și noile direcții de dezvoltare – cum ar fi energia verde și folosirea inteligenței artificiale.

DOSAR SPECIAL – Tulburările de personalitate

Cauzele exacte ale tulburărilor de personalitate nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că o combinație de factori genetici, chimici și de mediu pot contribui la dezvoltarea lor.

PARANOICUL – Personalitatea paranoică nu este un caz de nebunie, este doar un om cu o înclinație permanentă spre suspiciune și neîncredere.

HISTRIONICUL – În prima zi, pare charismatic, te vrăjește. A doua zi, te cam obosește.

A treia zi, deja ai vrea să-l tragi din priză. Cine să fie? Un individ cu personalitate histrionică.

PERFECȚIONISTUL – „Dușmanul binelui e mai binele', se spune. Cel care nu este niciodată mulțumit riscă să nu-și termine treaba la timp. În plus, îi critică la nesfârșit pe cei din jur. Rău pentru el, rău pentru toată lumea.

DEPENDENTUL – Dacă te sufocă, poți să te scuturi de el și să scapi. Dar ce se va întâmpla cu el după aceea? Dependentul este expus unor riscuri dintre cele mai grave.

DEPRESIVUL – Cum să ne purtăm cu personalitatea depresivă atunci când face parte din viața noastră? Dacă se leagă de evenimente concrete, dacă are cauze certe, dacă este o stare temporară, depresia este o maladie. Dacă este un fel de a fi permanent al cuiva, vorbim despre o personalitate dizarmonică de tip depresiv.

Vrei să te bucuri de o căsnicie fericită? Atunci fii foarte atentă la primul și cel mai important pas pentru reușita în doi: alegerea partenerului de viață! Vă plac aceleași lucruri și vă ghidați în viață după aceleași valori? Cu siguranță, el va fi alesul! Sau poate că, deși nu vă înțelegeți întotdeauna, vă completați reciproc – doar știe oricine, contrariile se atrag.

Ești prizoniera dragostei? Când ne îndrăgostim, viața noastră gravitează în jurul persoanei iubite și pare că nimic altceva nu mai există în jur. Dar dragostea nu înseamnă acapararea unuia de către celălalt. Viața fiecăruia are o multitudine de fațete pe care nu le putem neglija, oricât de mult am fi preocupați de partener și de dragostea pentru el.

Citește revista aici: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete