Coasta Soarelui

Coasta Soarelui

Aproape 8.00 dimineata… E liniste, incredibil de multa liniste pentru o statiune in plin sezon. Si este cald, incredibil de cald pentru o dimineata, fie ea si de vara.

Stau confortabil in fotoliul de pe balconul hotelului, casc cu pofta si nu-mi pot dezlipi ochii de pe imaginea Mediteranei. Soarele este deja pe cer, afara sunt cel putin 27 grade C, briza adie placut si marea ma invita la o plimbare matinala.

O saptamana intreaga ar trebui sa fie suficienta pentru a profita de tot ce are de oferit Costa del Sol, nu?! Categoric! – conchidem noi in grup si pornim entuziasti la drum.

Málaga, capitala uneia dintre cele mai frumoase provincii spaniole, pe care Vicente Aleixandre (poet spaniol castigator al Premiului Nobel pentru Literatura in 1977), l-a numit Orasul Paradisului.

Imaginea satucurilor cu case albe, ce populeaza dealurile din apropierea muntilor, fac deliciul celor care vin aici sa profite de mare si de plajele cu nisip fierbinte.

Málaga, un tinut la fel de savuros ca si vinul sau, te cucereste de la prima privire: briza care mai atenueaza putin din arsita zilei, strazi cu scari din piatra si balcoane inflorite, promenade cu palmieri, specii de cactusi uriasi si terase linistite, vegetatie luxurianta – in ciuda terenului arid – sau spectacole de flamenco – arta gitana care presupune un spectacol fascinant cu muzica, dans si chitara.

Poate ca tocmai in asta consta si farmecul irezistibil al locului, in alaturarea atat de armonioasa a contrastelor: pentru ca in dreapta ai munte cu piscuri incetosate sau ninse pe alocuri, iar in stanga ai valuri spumoase si temperaturi de 40 grade C.

Desi peste tot in jur terenul nisipos nu presupune decat stanca abrupta, explozia cromatica a florilor si zecile de kilometri de plantatii de maslini sau de portocali te hipnotizeaza… Secetos si totusi roditor, Ying si Yang peisagistic! Iar soarele fierbinte al Málagai nu poate convinge nici macar vegetatia sa se desprinda de aceste meleaguri fascinante.

De vazut in Málaga
Castelul musulman Gibralfar – construit in secolul al XIV-lea, in timpul domniei lui Yusuf I – includea o moschee si un adapost pentru trupele militare. Astazi, de aici, pentru aproape doi euro poti cerceta cu privirea apele Mediteranei pana departe in zare, spre Stramtoarea Gibraltar, si poti contempla orasul care ti se asterne la picioare.

Dar pentru asta trebuie sa fii suficient de curajoasa si sa te aventurezi intr-o plimbare cu autocarul pana sus, pe coline, sub un soare care dogoraste ca un cuptor incins. Merita din plin, dar n-ai vrea sa-ti uiti acasa palaria si sticla de apa! Vorbeste experienta!

Casa Memoriala Pablo Picasso – astazi, fundatie municipala, care poarta numele pictorului. Un centru de documentare, unde se gasesc reproduceri dupa Picasso. Ocazional, se organizeaza expozitii de arta. Tu stii cine a fost Pablo Picasso, omul al carui nume are 23 de cuvinte?

Fuengirola, a carei singura oferta de factura istorica este Castelul Arab (distrus in timpul recuceririi crestine si reconstruit in secolul al XVIII-lea). Orasul adaposteste si singura gradina zoologica de pe Costa del Sol.

Estepona pastreaza si acum sarmul andaluz al unui satuc de pescari, cu case albe impodobite cu flori proaspete la ferestre. Turistii iubitori de natura si de plimbari pe malul marii sau de excursii montane gasesc aici tot ce le doreste sufletul pentru a avea o vacanta relaxanta.

Daca vrei sa si petreci putin, atunci tine cont ca, din februarie, aici ai parte de carnaval dupa carnaval. Luna iulie presupune si ea o serie de fiestas (petreceri locale), in timpul carora au loc si competitii sportive sau coride, toate “udate” cu un pahar de vin bun, degustat cu prietenii la una dintre terasele cochete de pe faleza.

Torremolinos, orasel andaluz traditional, “convertit” cu timpul intr-o destinatie turistica de prima clasa. Aici gasesti plaje amenajate ireprosabil, buticuri si bazaruri cu atractii in fel si chip, privelisti incredibile si recreere garantata. Torremolinos este inconjurat de Pinar de los Manantiales, adica o zona cu hectare intregi de gradini si paduri de pini.

Marbella este situata in inima Costei del Sol – in partea ei occidentala – si e protejata de curentii reci de aer de Muntii Sierra Blanca (Muntii Albi).

Statiunea numara peste 20 de km de coasta, care abunda in centre hoteliere de lux. Este una dintre destinatiile favorite ale celebritatilor, asa ca sa nu te mire daca, plimbandu-te agale pe faleza, vei da nas in nas intr-o buna zi cu vreuna dintre vedetele showbiz-ului international.

Clima temperata tot timpul anului, plajele cu nisip extrem de fin, strazile spatioase cu pavaj multicolor, pietele cu nenumarate buticuri, plimbarile cu trasuri decorate in stil andaluz fac din Marbella o destinatie de vis. Poate fi locul ideal pentru o luna de miere romantica sau pentru o vacanta ca o fiesta continua.

Atractii in Marbella
Puerto Banus, un port faimos cu aproape 1.000 de spatii de ancorare, inaugurat in 1970. Aici nu conteaza sezonul, astfel incat pe parcursul intregului an vei putea admira ambarcatiuni spectaculoase, fie ele de recreere sau de intreceri sportive.

Zona este intesata cu restaurante, pub-uri si terase, hoteluri luxoase, inclusiv un cazinou. Iar daca esti pasionata de marci de masini si de cai putere, Puerto Banus te va tine – garantat! – la curent cu ultimele aparitii de pe piata de gen.

Muzeul Ralli, care ocupa o suprafata de 10.000 mp si include o colectie impresionanta de opere ale artistilor latino-americani contemporani.

Gradinile cu vegetatie subtropicala ale Hotelului Puente Romano**** te poarta pe aleile lor de vis pana la faleza de la Mediterana.

Via Romania
Au trecut deja opt zile?! Nici n-am simtit! Si nici nu ma pot hotari ce ar intra intr-un top trei Costa del Sol; poate curcubeul din Gibraltar sau aerul proaspat de Mediterana savurat dimineata, sau zambetul relaxat al spaniolilor, sau poate dejunul cu gazpacho (o delicioasa supa rece andaluza), paella si sangria cu gheata?

Sa fie panorama Castelului Gibralfar, palmierii de pe plaja sau poate… Cu siguranta, trebuie sa repet experienta! Pentru clarificarea acestor dubii, desigur!

Text si foto: Delia Bratosin

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta