Cine sunt moștenitorii lui Ion Caramitru? Marele actor și-a ținut departe familia de ochii curioșilor

Ion Caramitru a încetat din viață duminică, 5 august 2021. Actorul a avut de-a lungul vieții o carieră fabuloasă, iar din 2005 a fost Directorul Teatrului Național București. Dacă publicul a cunoscut parcursul său profesional, despre familie s-au cunoscut foarte puține lucruri.

Alături de Ion Caramitru a fost Micaela Caracaș timp de 45 de ani. Soția sa i-a dăruit îndrăgitului actor trei băieți: Andrei, Ștefan și Matei. Micaela Caracas a avut aceeași profesie ca regretatul artist, iar acest lucru a fost unul dintre secretele căsniciei lor de lungă durată.

Nici unul dintre ei nu au oferit detalii despre viața personală sau cea de familie, preferând ca publicul să-i cunoască doar din punct de vedere profesional.

„Nu cred că viaţa mea personală trebuie pusă pe tarabă, viaţa de familie, ceea ce fac eu, copiii mei, ce face soţia mea, cum mă înţeleg cu ea, dacă ea vrea să cumpărăm un dulap sau eu vreau să schimbăm frigiderul. Dacă sunt interesant cu ceva, prin ceva, acel ceva trebuie să fie ceea ce sunt eu ca actor.

Cum am fost vreme de patru ani ministru (al Culturii), s-a încercat să fiu vânat, să se găsească acel ceva, ori chiar să se inventeze ceva de natura sa contribuie la compromiterea mea. N-am dat astfel de ocazii când s-a recurs la invenţii. Le-am respins ferm. Nu tuturor le-am răspuns, nu toate meritau acest efort. Te consumă să tot dai dezminţiri pentru orice prostie. Şi chiar n-am avut timp pentru asta', a declarat acum ceva vreme regretatul Ion Caramitru, potrivit wowbiz.ro.

Cât despre băieți, fiecare dintre ei a ales altă meserie decât cea a părinților. Andrei (44 de ani) se bucură de un real succes în lumea afacerilor, Ștefan (38 de ani) este membru al trupei „The Lefters', iar mezinul familiei, Matei (25 de ani) este inginer de sunet.

Actorul Ion Caramitru a lăsat în urma sa o avere fabuloasă. El era cunoscut ca fiind cel mai bogat actor din România. Fiind directorul Teatrului Național, acesta și-a declarat averea pe care o are împreună cu Micaela Caracaș.

Potrivit româniatv.ro, actorul încasa lunar o pensie de 2.600 de lei, salariu 8.417 lei de la Teatrul Național, venituri din drepturi de autor, dar era și proprietarul mai multe imobile, terenuri, colecții de tablouri și alte obiecte valoroase.

  • un teren de 1074 mp la Moieciu de Sus, județul Brașov.
  • un apartament de vacanță 48,16 mp).
  • o casă de vacanță (328 mp).
  • trei apartamente și un garaj.
  • două mașini: un volkswagen Tiguan (2012), un Peugeot 307 (2007).
  • mobilă brâncovenească: 8.000 – 10.000 de euro.
  • tablouri: 6.000 – 8.000 de euro.
  • colecție de icoane: 8.000 – 10.000 de euro.
  • statuete și obiecte mici: 3.000 – 4.000 de euro.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete