Cine este prima soție a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy. Marie-Dominique Culioli este în relații foarte bune cu Sarkozy
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost căsătorit de trei ori. Alături de prima lui soție, Marie-Dominique Culioli, a stat 14 ani. Prin anii ’80, Sarkozy se îndrăgostește de Cécilia Ciganer-Albéniz. Pentru ea, o părăsește pe Marie-Dominique, dar lucrurile se întâmplă extrem de lent. Sarkozy divorțează de Culioli abia în 1996, an în care care Cécilia Ciganer devine cea de-a doua lui soție.
Cine este prima soție a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy
Marie-Dominique Culioli este fiica unui farmacist corsican. S-a căsătorit cu Nicolas Sarkozy în 1982 și i-a dăruit doi fii, Pierre și Jean. La acea vreme, Sarkozy făcea primii pași în politică.
La un an distanță de la nunta cu Marie-Dominique, Sarkozy devine primar al orașului Neuilly-sur-Seine. În calitate de primar, acesta oficiază, în 1983, căsătoria dintre Cécilia Ciganez-Albeniz și prezentatorul TV Jacques Martin. În acest context… paradoxal o cunoaște pentru prima dată pe cea care avea să-i devină cea de-a doua soție.
În 1988, Cecilia îl părăsește pe Martin pentru Sarkozy, cu care se căsătorește 8 ani mai târziu, în 1996. În 2005, însă, Cecilia fuge la New York cu franco-marocanul Richard Attias. Soțul ei se duce după ea și o convinge să se întoarcă în căminul conjugal. Împăcarea a durat puțin. În luna octombrie a aceluiași an, cei doi au anunțat că divorțează. În 2008, în cel mai mare secret, Nicolas Sarkozy o ia de soție pe Carla Bruni, care îi va dărui 3 copii.
Dar spre deosebire de Cecilia, care a dispărut complet din viața lui Sarkozy și din ochii opiniei publice, Marie-Dominique a rămas prezentă în viața ex-soțului ei, devenit, între timp, președinte al Franței. Părăsită de Sarkozy în 1988, Marie-Dominique a obținut custodia celor doi copii. De remarcat că ea a reușit să gestioneze despărțirea cu demnitate și inteligență.
Marie-Dominique Culioli a fost de nenumărate ori în atenția presei
Catolică practicantă, dedicată evenimentelor caritabile, Marie-Dominique Culioli a revenit de câteva ori în atenția presei. În 2008, când s-a reîntâlnit cu fostul ei soț la nunta fiului lor cel mare, Jean. În același an, Marie-Dominique Culioli este victima unei înșelătorii în 2008, alături de președintele Sarkozy și de alți membri ai familiei Sarkozy. Conturile bancare ale acestora au fost, atunci, hackuite. Ancheta a scos la lumină „folosirea frauduloasă a referințelor bancare, falsificare și deținere de documente administrative, divulgarea intenționată de date cu caracter personal, complicitate și tăinuire„.
În 2014, numele ei a fost menționat în procesul împotriva primarului din Levallois-Perret Patrick Balkany, unul dintre apropiaţii fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, care a fost inculpat pentru corupţie pasivă, spălare de bani şi fraudă fiscală. Aceasta ar fi profitat de generozitatea acuzaților, primarul achitându-i cinci călătorii dus-întors la Marrakech, între anii 2010 și 2013.
În 2015, Marie-Dominique a fost invitată la petrecerea organizată cu prilejul aniversării celor 60 de ani ai președintelui Sarkozy. În 2016, revine în actualitate grație unei postări pe Instagram a mezinului, Pierre Sarkozy.
Citeste si 4 lucruri mai puțin știute despre Emmanuel Macron