Cine e Ștefan Popescu, jurat la „Chefi la cuțite”. A făcut stagiul militar, unde a fost pompier la peste 135 de intervenții
Ștefan Popescu e unul dintre cei patru noi jurați de la „Chefi la cuțite'. Bucătarul e relativ nou în acest domeniu, de la începutul anilor 2000, căci acesta a absolvit un profil tehnic-mecanic la liceu și în perioada stagiului militar a participat ca pompier la peste 135 de intervenții, chiar în linia întâi.
Chef Ștefan Popescu și-a descoperit întâmplător dragostea pentru bucătărie, la o vârstă destul de înaintată, însă pasiunea pentru acest domeniul l-a adus rapid în topul celor mai apreciați chefi din România, fiind pentru o perioadă Executive Chef la două dintre cele mai importante hoteluri din capitală.
Și-a dorit să exploreze și să cunoască mai bine și tot ceea ce înseamnă patiserie, așa că a urmat cursurile 3 stars Michelin ale Institutului Paul Bocuse din Franța – „Exclusive Pastry Program', sub îndrumarea lui Jérôme Langillier, World Champion Pastry Chef 2009.
Pentru a avea o experiență cât mai diversă în bucătărie, timp de câteva săptămâni a lucrat pro bono în restaurantul Belcanto din Portugalia, restaurant deținut de Chef Jose Avilez, cel mai cunoscut și apreciat chef din Portugalia. Belcanto este în fiecare an în top 50 al celor mai bune restaurante din lume. În momentul de față, Chef Popescu oferă consultanță pentru tot ce înseamnă deschidere de restaurante și/sau săli de evenimente, este formator în cadrul școlii de bucătari HORECA School și formator în cadrul școlii de mini chefi Kids Chef Academy.
Ce spune Ștefan Popescu despre „Chefi la cuțite'
Acest rol vine la pachet cu multă responsabilitate. Responsabilitate față de emoțiile, aspirațiile și pasiunea care se află în spatele fiecărui preparat. Atât în viața de zi cu zi, cât și în cea profesională sunt obiectiv, corect și flexibil, nu urmăresc perfecțiunea, vreau să descopăr potențial și entuziasm, astea sunt așteptările mele în ceea ce îi privește pe concurenți.
Ce se întâmplă la masa juriului va fi foarte interesant pentru telespectatori. O să fie cu intrigă, tachinări și show. Colegii mei au un traseu profesional de excepție, sunt lideri care conduc echipe mari și cunosc această meserie din toate unghiurile ei, de la spălatul vaselor, până la antreprenoriat. Ca și caractere și background suntem totuși diferiți și asta va da un plus de savoare interacțiunii dintre noi', a declarat Chef Ștefan Popescu.
Înainte de a devenit jurat, el a participat la „Chefi la cuțite', el a jurizat de multe ori preparatele lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu, care luptau pentru amulete.
Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu, dați în judecată de Antena 1
Pe 23 noiembrie, firma Antena Group, care deține Antena 1, a deschis câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti. Obiectul procesului menţionat pe portalul instanţelor este „obligarea să execute contractul de prestaţii artistice.
Vestea că a fost dat în judecată nu l-a surprins pe Cătălin Scărlătescu, care, pentru Cancan, a reacționat.
‘Eu sunt pârâtul. Eu n-am făcut nimic rău. Dar întrebați-i pe ei de ce ne-au dat în judecată, că ei ne-au dat, nu noi. Mare lucru nu am ce să spun, nici nu vreau să spun vreo prostie, mai bine tac! Adică, nu știu ce scrie în acțiunea lor de judecată… Nici nu știam, am aflat de judecată acum un minut, mi-a scris cineva, băi, v-a dat în judecată Antena! Îți dai seama că ne așteptam să ne dea.
Să le scrii că le doresc multă sănătate, fericire și putere de muncă!, a declarat Cătălin Scărlătescu.