Cezar Ouatu, gata să își ia „Adio” de la burlăcie. Declarația suprinzătoare a artistului i-a pus fanii pe jar
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2021/03/Cezar-Ouatu-1.jpg)
Cezar Ouatu este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți din România, care se poate lăuda cu o voce spectaculoasă și inedită în același timp. Dacă pe plan profesional îi merge bine și a avut multe proiecte de succes, se pare că în viața persoanală nu a reușit încă să-și împlinească toate dorințele.
Celebrul cântăreț a avut o relație de aproape doi ani cu make-up artistul Andreea Vilău și deși aveau planuri mărețe, din cauza infidelității artistului, cei doi s-au despărțit.
În prezent, Cezar are o relație de câteva luni cu Raluca Jurca. Cei doi sunt într-o vacanță exotică și se bucură împreună de clipe de neuitat. Ei și-au oficializat relația în toamna anului 2020, când a fost făcută publică prima imagine cu iubita lui pe rețelele de socializare.
Invitat la „Star Matinal', artistul a declarat că nu îl sperie ideea de a renunța la burlăcie, ba mai mult de atât își dorește să devină tată, ba chiar tată de băiat.
„Îmi doresc, cu siguranță, mai mult ca niciodată ca acest an să-mi aducă un copil. Acum un an îmi doream o fată, dar acum vreau un băiat, un moștenitor. Nu-mi este frică de căsătorie, îmi doresc foarte mult, acum sunt împlinit, dar important este ce spun sufletele noastre. Eu sunt un visător, un boem, un idealist și îmi doresc o dragoste până la adânci bătrâneți', a mărturisit Cezar Ouatu.
Acum, Cezar și iubita lui au ales Zanzibar pentru a scăpa de frigul din țară. El a povestit într-o emisiune tv că este încântat de atmosfera de acolo și vrea să învețe să se bucure și mai mult de viață decât a făcut-o până acum.
„E senzațional și e o filozofie de viață: să ne bucurăm de cine suntem și de ce avem. Oamenii de aici se bucură de viață și de absolut orice. Suntem în mijlocul junglei. E prima dată când sunt în Zanzibar și e magic.
Am avut mai multe destinații în cap, dar asta a fost mai în siguranță. E o lume cu totul și cu totul diferită. Oamenii sunt extrem de săraci, dar bucuroși', a transmis artistul.
Fanii s-au întrebat dacă nu cumva se pregătește să devină tătic atunci când celebrul artist a avut o reacție uimitoare la întrebarea prezentatorului dacă este bine să lucreze cu iubita și în vacanță, urându-le „spor la treabă'.
„Exact. Hakuna Matata și vouă', a spus Cezar Ouatu.
Atunci când lucrurile se așează pe plan personal, cariera parcă înflorește și mai tare. Motiv pentru care, artistul a dat din casă și are multe surprize pentru fanii săi, însă le va dezvălui după ce se va întoarce în țară.
„Am luat un bilet doar dus. Glumesc, avem o grămadă de treabă, urmează să vin cu niște proiecte tari pe piața românească', a mai spus el.
Foto: Instagram