Cele mai spectaculoase rochii de la Gala Femeia Anului 2016

rochii spectaculoase la gala femeia anulu

Când vine vorba de rochii elegante, noi, femeile, suntem greu de mulțumit. Iată de ce, la acest capitol suntem mereu atente să aflăm care sunt noile modele, texturi și croieli. Am selectat, special pentru dumneavoastră, cele mai spectaculoase rochii care ne-au atras atenția în mod deosebit la Gala Femeia Anului 2016, desfășurată, la sfârșitul lunii martie, în castelul din inima Bucureștiului, Le Chateau.

Focus pe talie

Subțirimea taliei este cel mai sensibil subiect pe care-l discutăm între prietene. Știm că un trup armonios înseamnă în primul rând talie de viespe, dar câte dintre noi se mai pot lăuda cu un mijlocel tras prin inel? În ultimii ani, pe piața accesoriilor și-au făcut apariția corsetele, de toate mărimile, formele și culorile. Bloggerițele de pretutindeni s-au pozat strânse în corset afișând o talie aproape neverosimil de mică.

Cei care comercializează aceste corsete spun că purtarea lor pe o perioadă îndelungată de timp ajută la eliminarea surplusului de țesut adipos strâns în zona abdomenului. Așteptăm părerea medicilor despre aceste afirmații.

Până una alta, știm că în urmă cu câteva secole, femeile leșinau destul de des din pricina purtării corsetului. Organele interne se atingeau pur și simplu între ele fiind slab oxigenate și irigate de fluxul sanguin. Pe vremuri, în marile saloane, exista chiar și canapeaua pentru leșin. Din fericire, am depășit perioada aceea, dar se pare că privim acele rochii cu nostalgie. Talia subțire rămâne un atribut al feminității. Și când ne alegem o rochie de cocktail sau de party, punem în balanță mai mult partea senzual-provocatoare decât cea lejer-diafană. Invitatele Galei Femeia Anului, au mizat pe eleganță și rafinament. Pe decolteu senzual și talie marcată.

Texturi clasice

Rochii spectaculoase de la Gală

Cele mai cunoscute materiale pentru rochiile elegante rămân în continuare catifeaua și taftaua. Deși viitorul aparține noile texturi realizate din polimeri, precum neoprenul sau spandexul, noi mizăm, în situații cheie, pe materialele clasice, cunoscute și verificate. Rochiile care ne-au atras atenția la Gala Femeia Anului, au un stil clasic-minimalist cu o tușă originală: fie un detaliu de print, mâneci bufante (foarte în vogă în această perioadă), fie aplicații și volane stilizate.

Florentina Mușat

foto: Dan Borzan

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete si Moda