Ce valori reale despre lume le transmiţi copiilor

mama si copii

Când vine vorba despre educație, tendința este de a privi înspre școală și cadrele didactice ca factori principali de influență. Cu toate acestea, specialiștii în educație pun accent pe rolul părinților de a-i forma și influența pe copii încă din primele luni de viață, de când încep să învețe respectul față de sine.

Ulterior, valori precum onestitate, curaj, toleranță, cinste, bunătate sau spirit civic sunt cultivate întâi în familie și abia apoi în școală.

Cele mai de preţ valori pe care părinţii ar trebui să le transmită copiilor

Pentru ca o societate să funcționeze la parametri normali, e nevoie ca fiecare individ în parte să se ghideze după un set de valori care implică respectul față de propria persoană, față de ceilalți, față de mediu sau față de comunitate.

Deși când vine vorba despre educație tendința este de a privi înspre școală și cadre didactice ca factori principali de influență, specialiștii sunt de părere că rolul părinților de a-i forma și influența pe copii este la fel de important precum cel al instituțiilor de învățământ. În acest context, apare o întrebare legitimă: care sunt valorile pe care părinții trebuie să le transmită copiilor și pe care și-ar dori ca școala să continue să le dezvolte?

Importanţa rolului părinţilor în educaţia copiilor

Încercând să-și imagineze viitorul copiilor lor, părinții ar trebui să conștientizeze cât de important este rolul lor în prezent. Vorbindu-le celor mici, folosind cuvinte și expresii adaptate vârstei, oferindu-le exemple din viața lor de zi cu zi pentru a-i ajuta să înțeleagă anumite probleme din mediul înconjurător, citindu-le în fiecare zi sau citind ei înșiși pentru a induce pofta pentru lectură, ascultând muzică clasică acasă, mergând la piese de teatru pentru copii sau chiar la expoziții de artă, discutând cu copii, ascultându-le problemele, explicându-le și, nu în ultimul rând, asigurându-i prin tot ceea ce fac de iubire necondiționată – părinții asigură un climat propice dezvoltării armonioase a copiilor, dar și o relație solidă cu cei mici.

În acest fel, investind, în primul rând, timp în această relație, părinții îi pot învăța încă din primii ani valori ce le vor servi copiilor pe durata întregii vieți: respectul față de propria persoană și pentru cei din jur, onestitatea, corectitudinea, generozitatea, cultura muncii bine făcute și a efortului susținut, curajul sau spiritul civic – toate îi vor ajuta să devină adulții ce vor putea pune bazele unei societăți cu adevărat funcționale.

În ceea ce-i privește pe copii, „spiritul civic înseamnă reguli și comportamente moral-civice pe care le respecți în acțiuni mici de zi cu zi (ca de exemplu: arunci gunoiul în coșul de gunoi, nu pe stradă) și mai ales în acțiuni mari (când acționezi și susții, prin ceea ce spui și faci, valorile în care crezi)“, declară Cristina Honcioiu, specialist Intuitext în educație.

Cum cultivăm spiritul civic al copiilor?

Dar cum cultivăm spiritul civic al copiilor și care ar fi vârsta potrivită când ei ar putea începe să înțeleagă chestiuni ce țin de societate și grup în sens larg?

„Valorile, regulile și comportamentele celor din jur modelează spiritul civic al copilului (comportamentul în familie, comportamentul în școală, comportamentul în grupul de prieteni, comportamentul în locuri publice, ajutorare, cooperare, competiție, toleranță, sprijin, voluntariat).

De exemplu, înveți copilul despre cooperare și ajutorare, nu forțându-l să coopereze sau să ofere ajutor (astfel îl înveți că unii își impun voința asupra altora), ci ajutându-l și sprijinindu-l, cooperând cu el“, este de părere specialistul Intuitext în educație.

Text realizat cu sprijinul Intuitext

Sursa foto: shutterstock

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie