Ce va face Cătălin Măruță de luni, după ce emisiunea lui va fi scoasă din grila PRO TV: „Cred că Eva își dorește mai tare acest lucru”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/catalin-maruta-si-andra-la-pro-tv.jpg)
Cătălin Măruță face o mărturisire surprinzătoare despre planurile sale pentru prima zi de „libertate' și despre cum va arăta viața lui fără presiunea reflectoarelor, începând de luni, 9 februarie.
Se spune că orice început are un sfârșit, dar pentru fanii emisiunii „La Măruță', vestea vine ca un șoc. Vineri, 6 februarie 2026, PRO TV a difuzat ultima ediție a unuia dintre cele mai longevive show-uri de divertisment din România. După ani de zile în care a intrat în casele noastre cu povești de viață, exclusivități și multă voie bună, Cătălin Măruță și-a luat rămas bun de la echipa sa și de la public, cel puțin pentru o vreme.
O schimbare majoră în grila PRO TV
Începând de luni, 9 februarie, după-amiezile telespectatorilor vor arăta complet diferit. Intervalul orar 14:00 – 17:00, ocupat până acum de energia debordantă a lui Cătălin, va fi dedicat emoției și suspansului din serialele turcești. Producțiile „La marginea lumii' (Uzak Șehir) și „Leyla' (Leyla: Hayat… Ask… Adalet…), alături de binecunoscutul format „Lecții de viață', vor prelua ștafeta audiențelor.
Ce va face Cătălin Măruță începând de luni
Chiar înainte de a se stinge reflectoarele, Cătălin Măruță a acceptat o ipostază neobișnuită: cea de invitat în propriul platou. Așezat pe celebra canapea care a găzduit sute de vedete, prezentatorul i-a oferit un interviu sincer unuia dintre reporterii săi, vorbind despre emoțiile acestui final de drum.
Deși nu are, pentru moment, un alt proiect anunțat pe micile ecrane, Cătălin nu pare speriat de viitor, ci mai degrabă curios de noua sa libertate. Întrebat ce va face luni, 9 februarie, la ora 15:00 — momentul în care, de peste un deceniu, rostea celebrul „Salutare, tuturor!' — Măruță a oferit un răspuns surprinzător.
„Luni, în prima zi când n-o să mai am emisiune, cred că o să fac aceleași lucruri. O să mă trezesc de dimineață, o să-mi duc copiii la școală, după care o să merg, mai mult ca sigur, o oră prin pădure. Fac chestia asta destul de des. După care mă duc la studio. Mă duc la studio, la podcast, «Acasă la Măruță».
După care o să fac un lucru pe care mi-l doream de ceva timp: la ora 15.00 să merg să-i iau pe Eva și pe David de la școală! Cred că Eva își dorește mai tare acest lucru în ultima perioadă, spunându-mi că, deși eu o duc de fiecare dată, observă că sunt și alți tați care merg să-și ia copiii și că mă așteaptă și pe mine. Așa că asta o să fac 100% luni. Și, dacă totuși n-ați înțeles gluma: la ora 15.00 o să fiu la școală', a spus Cătălin Măruță în cadrul emisiunii „La Măruță', înainte ca PRO TV să scoată show-ul de pe post.
S-a plâns mult în ultima ediția „La Măruță”
După difuzarea ultimei ediții a emisiunii „La Măruță', au apărut în mediul online imagini din culise care nu au putut fi văzute la televizor. Atmosfera a fost una copleșitoare, marcată de lacrimi și îmbrățișări, semn că finalul show-ului a fost greu de acceptat pentru întreaga echipă.
CONȚINUT VIDEO AVANTAJE
Andra și fiica ei, Eva, au trăit intens momentul, micuța izbucnind în plâns în brațele mamei. La rândul său, Cătălin Măruță a fost vizibil afectat, iar colegii săi au încercat să-l încurajeze. Producătoarea Alina Tolontan a fost și ea profund emoționată, iar membrii echipei, printre care și Greta, nu și-au putut stăpâni lacrimile.
Cu toții s-au strâns în brațe, și-au șters lacrimile și și-au luat rămas-bun de la redacția în care au lucrat timp de 18 ani. Ultima ediție a fost difuzată vineri, însă imaginile din spatele camerelor au fost făcute publice abia în weekend, oferind publicului o perspectivă sinceră asupra despărțirii.
Încheierea emisiunii marchează sfârșitul unui capitol important din televiziunea românească, un proiect care a însoțit ani la rând după-amiezile telespectatorilor și a creat legături puternice între cei aflați în fața și în spatele camerelor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ianca-si-razvan-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/livia-graur-in-budapesta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-luciu-la-platane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/theo-rose-2.jpg)