Ce spune Șerban Huidu despre fratele Vlad, care participă la „America Express” cu Giulia: „Este ditai omul, este foarte copil și foarte empatic”

Șerban Huidu urmărește emisiunea „America Express' pentru că fratele lui, Vlad Huidu, concurează alături de soția lui, Giulia Anghelescu. Într-un interviu pentru Ego, prezentatorul a recunoscut că e uimit de prestația celor doi în cursă.

„Să știi că emisiunea este foarte interesantă, iar Vlad și Giulia sunt peste așteptările mele. Mă așteptam să facă o figură frumoasă, ca să folosim un termen la modă, dar au fost peste. Ea este foarte ambițioasă și el foarte descurcăreț. Deci sunt o echipă bombă', a spus Șerban Huidu, care a văzut și momentele sensibile pe care le-a trăit fratele lui în emisiune.

La un moment dat, Vlad Huidu a izbucnit în lacrimi când Alexia Eram plângea, când a fost trimisă la cursa pentru ultima șansă. „Așa a fost dintotdeauna. Vlăduț, deși este ditai omul, este foarte copil și foarte empatic. Toată viața lui a fost așa. Așa că să nu judecați că sunt eu ăla rău. Bine, și eu am față de terorist rus, dar asta este acum', a povestit Șerban Huidu despre caracterul fratelui său, completând că în copilărie nu au avut certuri și bătăi ca între frați.

„Era diferența foarte mare între noi, adică sunt 5 ani și ceva între noi. Eu sunt fratele mai mare. Și atunci era complicat să ne luăm la bătaie. El când avea 5 ani eu aveam 10, când el avea 10 ani eu aveam 15. Deci nu prea se întâmpla asta. Am fost mai mult protector cu el. Când aveam 15 ani, dar și când aveam 20 de ani fugeam de el'.

giulia-si-vlad-au-castigat-imunitatea_4SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Giulia Anghelescu, declarații înainte să plece la „America Express'

„Pentru noi America Express este poate aventura vieţii. Ne aşteptăm să fie pe cât de frumos pe atât de greu, însă suntem un cuplu extrem de unit, care a trecut prin multe încercări, aşa că nu ne speriem prea uşor de obstacolele care vor apărea în calea noastră.

Faptul că avem susţinerea copiilor, a familiei şi a prietenilor ne motivează şi mai tare să dăm tot ce avem mai bun în această emisiune concurs. E prima dată când participăm la un reality show şi ne dorim mult să ne descoperiţi exact aşa cum suntem în viaţa de zi cu zi. Noi suntem the badass couple, aşa că să înceapă America Express', spuneau ei înainte de a pleca în aventură.

A apărut revista Avantaje ediția de noiembrie 2023

Luna aceasta vă surprindem cu un număr cu adevărat special, cu un DOSAR în care dezbatem tulburările de personalitate cele mai des întâlnite, cu subiecte de sănătate considerate tabu dar și cu invitați- surpriză:

EXCLUSIV AVANTAJE:

CRISTIAN DIACONESCU – Diplomat de carieră și fost ministru de externe, totul pornind de la o bază juridică, Cristian Diaconescu poate oferi context pentru cele mai „fierbinți' subiecte ale zilei. În interviul Din ediția de noiembrie poți citi o sinteză a ceea ce înseamnă rolul României în UE, fenomenul fake news, dar și noile direcții de dezvoltare – cum ar fi energia verde și folosirea inteligenței artificiale.

DOSAR SPECIAL – Tulburările de personalitate

Cauzele exacte ale tulburărilor de personalitate nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că o combinație de factori genetici, chimici și de mediu pot contribui la dezvoltarea lor.

PARANOICUL – Personalitatea paranoică nu este un caz de nebunie, este doar un om cu o înclinație permanentă spre suspiciune și neîncredere.

HISTRIONICUL – În prima zi, pare charismatic, te vrăjește. A doua zi, te cam obosește.

A treia zi, deja ai vrea să-l tragi din priză. Cine să fie? Un individ cu personalitate histrionică.

PERFECȚIONISTUL – „Dușmanul binelui e mai binele', se spune. Cel care nu este niciodată mulțumit riscă să nu-și termine treaba la timp. În plus, îi critică la nesfârșit pe cei din jur. Rău pentru el, rău pentru toată lumea.

DEPENDENTUL – Dacă te sufocă, poți să te scuturi de el și să scapi. Dar ce se va întâmpla cu el după aceea? Dependentul este expus unor riscuri dintre cele mai grave.

DEPRESIVUL – Cum să ne purtăm cu personalitatea depresivă atunci când face parte din viața noastră? Dacă se leagă de evenimente concrete, dacă are cauze certe, dacă este o stare temporară, depresia este o maladie. Dacă este un fel de a fi permanent al cuiva, vorbim despre o personalitate dizarmonică de tip depresiv.

Vrei să te bucuri de o căsnicie fericită? Atunci fii foarte atentă la primul și cel mai important pas pentru reușita în doi: alegerea partenerului de viață! Vă plac aceleași lucruri și vă ghidați în viață după aceleași valori? Cu siguranță, el va fi alesul! Sau poate că, deși nu vă înțelegeți întotdeauna, vă completați reciproc – doar știe oricine, contrariile se atrag.

Ești prizoniera dragostei? Când ne îndrăgostim, viața noastră gravitează în jurul persoanei iubite și pare că nimic altceva nu mai există în jur. Dar dragostea nu înseamnă acapararea unuia de către celălalt. Viața fiecăruia are o multitudine de fațete pe care nu le putem neglija, oricât de mult am fi preocupați de partener și de dragostea pentru el.

Citește revista aici: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete