Ce se întâmplă cu Ștefan Popescu de la „Chefi de la cuțite”, după ce a aflat că nu își poate forma echipă: „Ăsta este jocul”

Chef Ștefan Popescu rămâne fără echipă la „Chefi la cuțite', după ce a obținut cele mai puține puncte în clasamentul general. Ce rol va avea bucătarul în show-ul de la Antena 1.

În ediția de miercuri seară Chefi la cuțite s-a desfășurat ultima întrecere pentru amuletă a acestui sezon, care a venit cu o discuție foarte încinsă la jurizare. Invitat la degustare, Chef Antonio Passarelli a aprins spiritele într-o întrecere pentru care tema a fost bucătăria Italiei.

Punctajul maxim i-a revenit lui Chef Ștefan Popescu, care a obținut astfel amuleta. Cele 5 puncte primite de el aseară nu au schimbat, însă, ordinea din clasamentul general: juratul nu își va alcătui echipă, însă va avea un rol important pe parcursul battle-urilor. 

De partea cealaltă, Chef Orlando Zaharia s-a situat pe primul loc în clasamentul de la finalul luptelor pentru amulete, cu 41 de puncte, fiind urmat de Chef Alexandru Sautner, cu 40 de puncte, și Chef Richard Abou Zaki, cu 38 de puncte. „Sunt foarte fericit, mi-am dorit mult să am cel mai mare punctaj', a declarat Chef Orlando.

Antonio Passarelli si Irina Fodor_2SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Ei sunt cei trei jurați care își vor alcătui echipe după etapa bootcampului, în timp ce Chef Ștefan Popescu le va da emoții nu doar în privința deciziilor pe care le va lua pentru amuletele pe care le deține, dar mai ales când vine vorba de echipa pe care o va alege pentru câștigătorul cuțitului său de aur. Mai mult decât atât, de-a lungul battle-urilor vor fi aruncate în joc amulete care îl implică pe Chef Popescu în mod direct în acțiunea din bucătărie. 

„Chiar dacă Ștefan rămâne fără echipă asta nu înseamnă că nu a făcut niște farfurii extraordinar de bune. Ăsta este jocul', a comentat Chef Sautner. „Îl felicit pe Ștefan pentru parcursul lui în acest show, care va continua, pentru că Ștefan rămâne alături de noi la întrecerile între echipe', a spus Chef Orlando.

„Toți au dat maximul în aceste întreceri, dar este un joc în care regula spune că unul dintre Chefi nu va avea echipă. Așa că putea fi oricare dintre noi: eu, Orlando sau El Vecchio', a spus Chef Richard. „Ștefan are două amulete și un cuțit de aur – să nu uităm nici acest aspect. El va decide cui vrea să-i dea amuletele și în echipa cărui jurat va intra câștigătorul cuțitului său de aur', a punctat Chef Sautner. Așadar, surprizele se vor ține lanț în etapa battle-urilor.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Ego.ro
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete