Ce s-a întâmplat cu cei trei copii ai Mirelei Vaida cât timp s-a aflat la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/mirela-vaida-si-copiii.jpg)
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă formează o echipă la „Asia Express' 2026, show care a început recent la Antena 1. Vedeta și-a lăsat copiii în grija soțului mai bine de o lună, iar când s-a întors acasă a avut parte de o surpriză. În cadrul unui interviu, Mirela a dezvăluit cum au reacționat cei mici atunci când le-a spus că va intra în cursă.
„N-au stat atât de mult să se gândească, dar pentru că noi urmăream înainte episoadele din 'Asia Express', când au auzit că vreau să mă duc acolo, au zis: 'Mami, o să te vedem în fiecare seară, o să te duci în aventuri!’. Singurul care a fost un pic mai sceptic a fost cel mic, pentru că el nu are decât 7 ani și nu a mai fost atât de mult timp despărțit de mine, nici nu are cumva, să zic, experiența celorlalți. Dar a înțeles și el după aceea și s-au descurcat foarte bine și fără mine. M-am bucurat că am văzut independența lor, puterea lor… și a lor, și a mea cumva, dar și a tăticului! Tăticul a luat în mâini toate atribuțiile, s-a descurcat foarte bine', a spus Mirela Vaida pentru Spynews.ro.
De asemenea, Mirela a dezvăluit care era situația în familia ei, atunci când s-a întors în România.
„I-am găsit foarte bine. Fiică-mea tunsă până aici, dintr-un păr până aici, și mai avea trei fire ridicate în vârful capului. Ăla mic nu mai avea doi dinți, căzuți natural. Fiul meu se tunsese singur, avea pe aici niște tăieturi din alea. Am găsit și în cameră dezordine, am găsit și niște lucruri stricate ascunse pe sub pat, dar eu m-am bucurat că lor le-a fost dor de mine, le-a fost dor să le gătesc. Adică în două-trei zile ne-am revenit cu toții și am intrat în ritmul normal, că viața nu stă mult după noi', ne-a mai zis Mirela Vaida.
Cum gestionează Mirela Vaida certurile dintre copii
Viața cu trei copii nu este ușoară, chiar dacă este extrem de frumoasă. Vedeta încearcă să găsească întotdeauna o metodă să aplaneze certurile dintre ei.
„Păi, de cele mai multe ori nu le gestionez. Iar dacă le gestionez, țip o dată la ei și zic: 'Fiecare în camera lui!’. După care îmi dau seama că băieții oricum dorm în aceeași cameră, deci iar se duc acolo, iar continuă cearta. (…) Dar eu asta fac: primul și primul lucru, țip. Să știți că nici măcar ei nu mă mai iau în serios, adică nici cu asta nu mai merge! Trebuie să schimbăm tactica. Până la urmă toți frații se ceartă, cearta este bună, le dezvoltă abilitățile de argument și de luptă, lasă-i în pace!', a mai zis prezentatoarea, pentru sursa citată.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/cazimir-ionescu-.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/schimbari-la-antena-1-si-pro-tv.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_60f7066f502666ed3b90b96255b42e51.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/cheloo-la-asia-express.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/721119621_1551215306374139_1973839621913524892_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/10/adina-buzatu-spala-parbrize.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/anamaria-prodan-si-sarah-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/02/mihai-traistariu-femei.jpg)