Ce program de muncă are Selly și câți angajați are la compania lui: „În general la 8 seara plec de la birou”

Selly muncește din greu pentru cariera și pentru viitorul lui. Tânărul are o companie de producție video care merge ca pe roate, mai ales că el se implică zi de zi, muncește de la 8 dimineața până la 8 seara.

Selly, cel mai urmărit vlogger pe Youtu din România, a dezvăluit cum arată o zi obișnuită din viața lui. Acesta muncește 12 ore pe zi, la 8 dimineața ajunge la birou, la 8 seara pleacă. „Foarte banal, nu e așa interesant. Mă trezesc foarte de dimineață, nu știu neapărat dacă foarte dimineață, dar…mă trezesc pe la 6.50, 6.45, cam așa.

La 8 sunt în birou, maxim 8.30 dacă nu reușesc cu trezitul și mai stau un pic și lenevesc. În general la 8 seara plec de la birou, deci stau cam 12 ore la birou, apoi mă duc la sală și ajung acasă și o iau de la capăt', a declarat în emisiunea online a lui Damian Drăghici Selly, care se ocupă de toate proiectele din compania lui, vrea să își pună amprenta pe tot.

„În weekenduri am un program un pic mai relaxat, dar la volumul de chestii pe care îl am de făcut astăzi, altfel nu aș putea. Noi evoluăm cu o viteză în care e foarte greu să găsești un mecanism de derogare a sarcinilor. Viteza la care evoluăm să facem lucruri și nu vreau să sune a lipsă de modestie, dar chiar facem lucruri cu o viteză accelerată, viteză pe care eu o impun în compania mea.

Asta face derogarea anumitor lucruri foarte greu de făcut și atunci ajung eu să fiu foarte încărcat tocmai pentru că eu decis să facem astăzi film și mâine aia e foarte greu să derogi lucrurile astea dacă nu ai mecanismele în spate', a mai zis el pe Youtube, conform Libertatea.

Selly a anunțat că a renunțat oficial la facultateSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Compania lui Selly e în creștere, va avea și mai mulți angajați

În companie are momentan 10 angajați, ei se ocupă de unele dintre vloggurile lui. „Avem părți din chestiile pe care le facem bine organizate și unde eu nu mă mai implic aproape deloc, cum ar fi în producția efectivă a unor vlogguri. Adică creativ dau câteva direcții și apoi mă duc la filmare. Acolo deja nu mai am nicio implicare. Dar sunt alte lucruri în care sunt implicat. (…)

Și la asta muncesc anul ăsta, la derogarea, la a face o chestie mai sistematizată, că realizez și eu că nu poți să stai și peste 4 sau 5 ani să muncești 12 ore în birou de dimineața până seara. La un moment dat nu mai devine sustenabil. Full-time suntem 10 persoane, dar sunt mult mai multe de fapt.

Am mulți colaboratori, la un film lucrează și 80 de oameni, dar full-time sunt 10 oameni cu care lucrez constant și tot creștem, avem din ce în ce mai multă resursă umană', a mai declarat Selly.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete