Ce încasări are filmul „Căsătoria” al lui Mihai Bendeac la doar câteva zile de la lansare. Pelicula a costat 2 milioane de euro
Filmul „Căsătoria' al lui Mihai Bendeac a bifat deja un succes la cinema la doar câteva zile de la lansarea peliculei. Cu siguranță actorul, care e și în postura de regizor al filmului, e mândru de rezultatele obținute.
O comedie pentru toate vârstele, „Căsătoria' scrisă și regizată de inconfundabilul Mihai Bendeac a debutat pe primul loc în box office-ul românesc, după ce a adunat în fața marilor ecrane 75.797 spectatori, cu încasări totale de 2.258.503 lei.
Filmul distribuit de Vertical Entertainment a avut premiera în cinematografele din țară din 6 decembrie. O producție rezultată integral din puterea creativă și din imaginația regizorului, Bendeac a avut libertatea totală de a realiza o comedie care să cucerească publicul de toate vârstele.
„Alături de o formidabilă echipă, am creat această producție filmată în peliculă și marea mea bucurie ar fi să știu că cei care pășesc în sălile de cinema, copii, adolescenți, maturi, vârstnici, vor ieși de acolo fericiți. Pur și simplu fericiți. Restul nu contează.', mărturisea Mihai cu puțin timp înainte de lansarea filmului.
Despre filmul „Căsătoria'
„Căsătoria' spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată (Liviu Pintileasa) și a celor doi prieteni idioți ai săi (Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin). Din cauza datoriilor colosale și sevrajului continuu, încolțit fiind de cămătari, cei trei elaborează un plan uluitor de complex. Acesta constă în căsătoria din pur interes cu fiica disfuncțională a unui miliardar parvenit.
Povestea dezvăluie personaje excentrice, dialoguri efervescente, într-un scenariu plin de acțiune și situații comice. Vor reuși cei trei să scape de trecutul lor și să își croiască o viață paradisiacă și plină de lux? Sau, dimpotrivă, dezastrul absolut se va dezlănțui? Din distribuția filmului mai fac parte actorii: Liviu Pintileasa, Vlad Drăgulin, Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea și Lucian Ionescu. Printre aparițiile stelare care vor completa deliciul comediei se numără Nicole Cherry, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Loredana, Serghei Mizil, dar și alții.
Mihai Bendeac, în fustă la avanpremiera filmului „Căsătoria'
Primul film regizat scris și jucat de talentatul Mihai Bendeac, comedia „Căsătoria' a avut premiera de gală marți seara, la cinematograful Cineplexx Băneasa, unde covorul roșu, dar și decorurile speciale din film au întâmpinat sute de personalități din lumea mondenă: actori, vedete, creatori de conținut și presă de specialitate.
Regizorul Mihai Bendeac și actorii Vlad Drăgulin, Liviu Pintileasa, Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Lucian Ionescu, Alin Florea și Ilona Brezoianu și-au întâmpinat invitații pe covorul roșu, îmbrăcați în ținute de gală care mai de care mai spectaculoase, în cadrul unui eveniment deosebit de elegant, urmat de vizionarea în avanpremieră a filmului pe două săli.
Surpriza serii a venit după vizionare, când aplauzele publicului și discursul de mulțumire al lui Mihai au fost întrerupte de o „cerere în căsătorie' premeditată în fața unei săli pline. Actrița Gloria Găitan (Lidocika în film) s-a așezat în genunchi si i-a propus lui Mihai un legământ față de cinematografia românească, oferindu-i chiar și un inel prețios, ca semn de recunoștință și imensă apreciere față de talentul și colegialitatea acestuia. Gloria a povestit ulterior: „Am visat inelul în urmă cu șase luni ca ceva special pentru premiera de gală, însă nu m-am gândit cum voi oferi cadoul. Întrebarea mi-a venit pe loc și nu am ezitat să o aplic. Am vrut să fie ceva amuzant, pentru că eram toți emoționați'.