La sfârșitul lunii iulie a anului trecut, solistul trupei Vunk, Cornel Ilie (43 de ani), a devenit tată pentru a doua oară.
Ce familie frumoasă are solistul trupei VUNK Cornel Ilie
Artistul are o fiică și un fiu, Zara (4 ani) și, respectiv, Cezar (1 an). Cornel și Eliza Ilie s-au căsătorit în anul 2015. Cei doi sunt împreună din 2013.
Eliza este originară din Dâmbovița și a absolvit cursurile Facultății de Drept. Imagini cu familia artistului în GALERIA FOTO de mai sus!
Cum s-au cunoscut artistul și soția lui?
„Pe Eliza am văzut-o pe stradă. M-a făcut să tresalt și să întorc capul după ea, însă asta a fost tot atunci.
Ceva mai târziu, am revăzut-o și atunci am găsit-o. Mi-a fost ușor cu Facebook-ul. Am cerut-o de soție tot pe stradă, în locul unde ne-am întâlnit.
Este o intersecție micuță. Îmi aduc aminte că era ziua mamei mele. I-am zis să facem o poză, pe stradă acolo, dar eu am filmat momentul.
Am zis că așa ceva trebuie să-mi rămână amintire”, spunea artistul în trecut, potrivit Click!.
Cornel Ilie: „Râdem mult împreună, spiritul contează cel mai mult”
Întrebat dacă nu apar gelozii în căsnicia lor din cauza fanelor lui, Cornel mărturisea pentru VIVA! în urmă cu ceva ani:
„Deocamdată e totul în regulă. E drept că nici eu nu i-am dat motive să nu aibă încredere. Mai sar mici scântei uneori.
Dar le stingem repede pentru că, dacă nu există un motiv real de neîncredere, ci e doar o răutate din partea cuiva, n-avem de ce să ne certăm.
În plus, Eliza, deși e cu 11 ani mai tânără decât mine, are o anumită maturitate, are tact.
Suntem împreună pentru că am descoperit că putem face față tuturor problemelor într-un mod cât se poate de matur, relaxat și, pe cât posibil, cu zâmbetul pe buze. Râdem mult împreună, spiritul contează cel mai mult”.
Foto: Instagram / Dragoș Ivan
Citește și: