Ce diagnostic a primit Lora, după ce și-a făcut analizele: „Mi-am dat seama că este ceva în neregulă cu mine”. I-au fost interzise mai multe alimente
Lora și-a făcut un set complet de analize și a descoperit că are intoleranță la gluten. Cântăreața are interzis să mai consume anumite alimente.
Lora, în vârstă de 40 de ani, are mereu grijă de felul în care arată, astfel că și-a dorit să afle de ce este mereu umflată, deși nu mânca mult. După mai multe analize amănunțite, cântăreața a descoperit că are intoleranță la gluten.
„Vreau să încep să merg la sală. Mi-am făcut abonament într-un sfârșit, ca să mă motiveze. Că atunci când le primești cadou parcă nu prea îți vine, că sunt cadou, dar când dai banii pe abonamente te motivează altfel. Sfat! Deci, nu primiți abonament la sală cadou că nu vă duceți. În rest mi-am descoperit alergia la gluten și am renunțat complet. De atunci, pur și simplu m-am dezumflat. Pentru că se pare că eram „capitonată' ca să zic așa. Cred că ăsta e cel mai potrivit cuvânt. Eram „capitonată', nu era grăsime, era așa „pufoasă'. Nu cred că se vedea neapărat, dar mă simțeam eu.
Mi-am făcut analize. Am zis că se întâmplă ceva pentru că la un moment dat, într-o zi nu mâncasem decât niște paste, o dată am învârtit furculița în niște paste, am luat o singură dată și m-am umflat foarte tare. Atunci mi-am dat seama că este ceva în neregulă cu mine', a povestit Lora pentru Ego.
VEZI FOTOPOZA (1 / 6)„Dacă nu sunt atentă, mă umflu'
Artista consumă acum alimente fără gluten și când merge la restaurant are întotdeauna grijă ce mâncare comandă. Lora a început acum să mănânce mai multe fructe și a eliminat complet sucurile.
„Se poate și fără gluten, dar pentru că este complicat tot timpul să-mi cumpăr pâine fără gluten și chestii fără gluten, am renunțat la ele. Că nu am timp să-mi procur. Așa că practic acum mă hrănesc cu proteină de calitate, cu legume multe, fructe. Eu am început să mănânc fructe, ceea ce înainte nu făceam. Beau apă, nu mai beau sucuri, nu beau prostii. Brânzeturile pot avea urme de gluten, dar nu am probleme de genul acesta. Cică sunt și anumite condimente, anumite medicamente care pot avea în compoziție gluten și atunci încerc să fiu atentă. Spun la orice restaurant unde mă duc să aibă grijă că am problema asta. Dacă nu sunt atentă, mă umflu', a mai povestit Lora.