Ce boli transmit șobolanii și cât de grave sunt pentru sănătate?

La nivel mondial, șobolanii au răspândit peste 35 de boli în rândul oamenilor.

Șobolanii nu sunt interesați doar de mâncare, ei rod toate lucrurile pe care le întâlnesc și lasă excremente peste tot. Și mai grav este că sunt capabili să răspândească virusuri către oameni prin excrementele, urina și paraziții lor.

Când găsiți semne că există șobolani în apropierea casei (zgârieturi, excremente sau miros urât), cel mai bine ar fi să tratați acești dăunători ca pe un pericol major pentru sănătate. Nu lăsați șobolanii să se strângă și să se înmulțească în jurul proprietății dumneavoastră.

Ce boli transmit șobolanii și cât de grave sunt pentru sănătate? Cum poți împiedica acești dăunători să îți contamineze casa? Iată ce trebuie să știți:

Când șobolanii și șoarecii intră în casă, ei sunt purtătorii unui număr considerabil de agenți patogeni. La nivel mondial, rozătoarele  răspândesc peste 35 de boli la oameni, conform Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC);

Șobolanii transmit boli în două moduri: direct și indirect. Transmiterea directă are loc atunci când oamenii ating accidental urina sau excrementele rozătoarelor. Iată care sunt cele mai frecvente boli transmise de șobolani:

  • Sindromul pulmonar Hantavirus, o boală respiratorie severă care provoacă simptome asemănătoare gripei, amețeli și probleme intestinale la debut, apoi dificultăți de respirație extreme

  • Leptospiroza, o boală bacteriană care provoacă simptome asemănătoare gripei, plus icter și ochi roșii

  • Ciuma, o boală care provoacă febră cu debut rapid, frisoane și slăbiciune, plus țesut necrotic, ganglioni limfatici umflați sau pneumonie, în funcție de tulpină

  • Febra mușcăturii de șobolan, o boală care provoacă febră, vărsături, erupții cutanate, cefalee și dureri corporale

  • Salmoneloza, o infecție bacteriană care provoacă diaree

  • Tularemia, o boală care provoacă febră și uneori ulcere, inflamații și dureri în piept

Transmiterea indirectă are loc atunci când paraziții unui șobolan (cum ar fi căpușele și țânțarii) mușcă și infectează și oamenii; bolile pe care le pot transmite includ babezioza, boala Lyme și West Nile. Șobolanii nu transmit rabie.

„Principalele boli care sunt în strânsă legătură cu prezența șobolanilor sunt leptospirozele și salmoneloza', explică Ian Williams, specialist zoolog. “Ciuma este astăzi extrem de rară, dar nu este complet eradicată.”

Din momentul în care intră într-o casă/într-un spațiu din gospodărie, șobolanii își fac în mod constant nevoile fiziologice, ei lasă în urmă urină și excremente care conțin virusuri periculoase. Când oamenii ating, inspiră sau consumă fără să știe, produse contaminate de șobolani germenii intră imediat în organismul lor.

„Șobolanii pot aduce, de asemenea, ectoparaziți, cum ar fi puricii, căpușele și acarienii, în casa dvs., unde pot afecta oamenii și animalele de companie', spune specialistul zoolog, „provocând neplăceri și uneori răspândind boli'. După cum s-a menționat mai sus, căpușele, muștele și puricii pot infecta fiecare om după ce au lăsat șobolanii-gazde în urmă, răspândind indirect bolile la gazdele umane.

Prevenirea bolii transmise de șobolani este la fel de simplă precum păstrarea șobolanilor în afara spațiului dvs. – și asta este și mai simplu decât ați putea crede.

Prevenirea este esențială, așa că îndepărtați grămezile de lemn din jurul casei, îndepărtați vegetația densă de la fundația casei dvs. și eliminați orice sursă de hrană și apă din curtea dvs., inclusiv semințele de păsări. Și sigilați orice goluri de cel puțin o jumătate de centimetru lățime sub ușile exterioare, în fundația casei și în jurul acoperișului.

Foto: 123rf

Citeste și:

4 remedii naturale împotriva paraziților intestinali

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Avantaje.ro