Ce au făcut Anda și Joseph Adam pentru familiile care i-au ajutat la „Asia Express” 2025. „Pentru că se apropie Crăciunul, vrem să le pregătim niște pachete”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Anda și Joseph Hadad au participat împreună la Asia Express 2025, unde au avut parte de experiențe pe care nu le vor uita prea curând. Acum, artista a anunțat că în prag de sărbători de iarnă, le vor face o surpriză celor care i-au ajutat în timpul show-ului și i-au cazat pe timp de noapte.

Anda Adam, își dorește să întoarcă binele primit, așa că s-a gândit că nu ar fi rău deloc să le trimită pachete și bani familiilor care i-au ajutat în competiție.

„Suntem foarte recunoscători, ținem legătura cu câțiva dintre oamenii  la care am fost cazați în Asia Express, care ne-au primit cu atâta bunătate și dăruire.  Ne-au dat tot din puținul lor, deși nu prea aveau.

Anda Adam si JosephSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Am luat legătura cu ei, i-am rugat să ne contacteze pe rețelele de socializare, să ne trimită niște adrese unde să le putem face niște pachete și asta pregătim pentru ei acum, niște pachete, niște ajutoare, niște bănuți, să-i putem ajuta de aici așa cum ne-au ajutat și ei când noi am fost acolo și am avut mare nevoie.

Suntem foarte recunoscători și foarte încântați de cât de buni au fost acești oameni și de cât de mult ne-au ajutat atunci când noi am fost acolo, așa că vom încerca și noi să răsplătim bunătatea lor prin gesturi care să le facă măcar din când în când viața mai frumoasă și mai ușoară', a declarat Anda Adam pentru Click.

„Tocmai de aceea, pentru că se apropie Crăciunul, vrem să le pregătim niște pachete pentru Crăciun să le trimitem celor cu care am reușit să luăm legătura și sper să le aducem puțină bucurie în suflet de sărbători', mai spune Anda Adam.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete