Câte dintre joburi au salariul ”la vedere”, după intrarea în vigoare a legii privind transparența salarială. Cine ține salariul ”la secret”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/jakub-zerdzicki-lge3whpa5va-unsplash-3-scaled.jpg)
Peste 6.600 de joburi cu salariul afișat sunt disponibile în acest moment pe eJobs.ro, ceea ce reprezintă 40% din totalul locurilor de muncă postate de angajatori pe platformă. Asta deși au trecut mai bine de două săptămâni de la momentul intrării în vigoare a legii care presupune obligativitatea comunicării salariului înainte de interviu.
„Implementarea a avut loc pe data de 7 iunie, însă impactul resimțit în piață a fost mai degrabă redus ca amploare. Numărul de poziții în care salariul este afișat a mai crescut, dar nesemnificativ – maximum 5 procente. Angajatorii încă se acomodează cu noua lege și cu felul în care trebuie să se raporteze la comunicarea salariilor, aceste noi reguli introduse prin directiva europeană fiind una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani în legislația muncii', declară Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
De pe 7 iunie și până acum, 4.000 de locuri de muncă au fost postate cu salariul publicat în anunțul de angajare. Cele mai multe sunt în sectorul serviciilor, urmate de cele din retail și transport / logistică. Alte domenii care manifestă o deschidere mai mare în postarea salariilor sunt construcțiile, producția și turismul.
„Această ierarhie are o legătură directă cu tipul de joburi pentru care se afișează în mod predilect salariile. Sunt domenii care angajează în cea mai mare parte candidați pentru poziții entry level, iar acestea sunt pozițiile care, istoric, au avut cel mai des salariile la vedere', explică Roxana Drăghici.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariile medii nete în aceste sectoare sunt de 4.500 de lei în servicii, 4.600 de lei în retail, 5.000 de lei în transport / logistică, 6.000 de lei în construcții, 4.500 de lei în turism și 5.300 de lei în producție.
Joburile cu 'salariul la secret'
Pe de altă parte, în domenii precum servicii financiare, IT / telecom, marketing, consultanță, unde ponderea pozițiilor pentru specialiști sau candidați cu experiență este mai mare, există o înfrânare a tendinței de a comunica salariile în anunț. Concret, doar 20% dintre joburile cu salariul afișat postate din 7 iunie și până acum au fost pentru seniori cu mai mult de 5 ani de experiență sau manageri. Aici, și mediile salariale sunt mai mari – 5.000 de lei pentru servicii financiare, 5.500 de lei pentru marketing, 5.900 de lei pentru consultanță sau 8.000 de lei pentru IT.
În continuare, anunțurile care au salariul afișat primesc mai multe aplicări din partea candidaților. „Vedem că pozițiile cu salariul afișat primesc cu aproximativ 40% mai multe aplicări decât celelalte. De altfel, candidații sunt la curent cu legea transparenței salariale și deja caută în platformă folosind filtrul „Salariu' astfel încât să poată vedea exact joburi care au acest element de transparență. Mai ales în acest context în care salariul a redevenit cel mai important criteriu de care țin cont atunci când vor să se angajeze', mai spune Roxana Drăghici.
Noua legislație nu obligă angajatorii să plătească identic toți angajații aflați pe aceeași funcție. Diferențele salariale sunt permise, însă trebuie justificate prin criterii verificabile, precum experiența profesională, nivelul de responsabilitate, performanța, calificările sau certificările obținute.
În acest moment, 17.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 6.000 pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs România și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_5764a26bcaeb09e3531aef971bfcde4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/lyubomyr-reverchuk-rtd_lcsn6_u-unsplash-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/salariile-devin-transparente-pentru-tineri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/shutterstock_2554484213.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/salarii-bune-in-it.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/oameni-fara-studii-cu-locuri-de-munca.jpg)