Cât a suferit Alexandru Ciucu când Alina Sorescu a luat fetițele și a plecat de acasă: „Am găsit casa goală, nu puteam nici să plâng”. Cei doi sunt în proces

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alexandru Ciucu rupe tăcerea și vorbește despre momentul când Alina Sorescu a plecat de acasă cu fetițele lor. Creatorul de modă o acuză pe artistă că nu a anunțat-o de decizia ei, în prezent cei doi soții fiind în proces pentru stabilirea custodiei copiilor, dar și a programului lor.

În anul 2022 s-a aflat că Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează. O mulțime de acuzații și-au făcut cei doi prin intermediul presei, atât în ceea ce privește divorțul lor, dar și custodia celor două fetițe pe care le au împreună, Raisa și Carolina.

Pentru prima dată, Alexandru Ciucu a rupt tăcerea și a dezvăluit partea lui de adevăr. El susține că Alina Sorescu și fetițele au plecat definitiv de acasă când el era la Paris. Când s-a întors acasă nu mai avea familie, fapt care l-a durut cel mai mult.

„Cel mai greu moment din viața mea a fost într-o dimineață de februarie în 2022, când m-am întors într-un suflet de la Paris cu primul zbor disponibil și am găsit casă goală, fără copii. Am simțit că se termină lumea și că se prăbușește pământul cu mine.

Durerea era atât de mare că nu puteam nici să plâng, nici măcar să mă mișc. După un timp, am început să strig copiii prin casa goală și îmi imaginam că îmi răspund așa cum știam eu că îmi răspundeau înainte. Încercam să rememorez sunetele glasurilor lor și să mi le întipăresc în minte, ca să nu le uit niciodată. A fost cumplit. Eram disperat, neștiind nici unde sunt și nici când sau dacă o să le mai văd curând. Am crezut că înnebunesc atunci', a povestit acesta pentru unica.ro.

„A fost crunt și pentru mine dar mai ales pentru fetițe'

Totodată, el susține că fusese informat de Alina Sorescu că va pleca, într-un mesaj scurt pe mail. „Primisem din senin, cu o seară înainte, eu fiind plecat din țară, un email cu un scurt mesaj de informare. Spunea că de azi înainte copiii părăsesc locuința în care au crescut și vor locui la o adresă total necunoscută mie. Acolo puteam să vin să-i văd doar cu programare în prealabil.

Lucru care s-a dovedit, oricum, a fi doar vorbe, pentru că în următoarele două luni nu mi-am mai văzut copiii decât prin gardul școlii în pauzele dintre cursuri. A fost crunt și pentru mine dar mai ales pentru fetițe, care nu înțelegeau de ce nu mai pot să mă vadă și să stea cu mine. Această stare de anormalitate nu s-a rezolvat decât în momentul deciziei judecătorești din ordonanță președințială pe care am introdus o la sugestia avocaților mei', a zis el.

alina-sorescu-si-alexandru-ciucuSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

„Ceea ce nu te doboară te face mai puternic. Așa este și cu relațiile'

Acum, procesele dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu continuă, aceștia se luptă în instanță pentru programul fetițelor. El își dorește ca cele mici să stea o săptămână la el, iar următoarea la mama lor, în timp ce artista vrea ca domiciliul lor să fie la ea.

Totodată, tatăl micuțelor va avea un program de vizitare, patru zile pe lună, așa cum se întâmplă în prezent. „Pentru mine nu este doar un proces de divorț în care am fost implicat fără voia mea, este și un proces de cunoaștere și autocunoaștere. Am reușit să-i cunosc altfel pe toți cei prezenți în viața mea dar și pe mine însumi mai bine.

O parte dintre cunoscuți m-au dezamăgit, cum era și firesc în situații din astea. Dar majoritatea au renăscut în ochii mei, mai buni și mai de nădejde decât înainte. Ceea ce nu te doboară te face mai puternic. Așa este și cu relațiile. Cele șubrede se destramă în cazuri din astea, dar cele solide devin și mai puternice', a mai zis el pentru unica.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete