Casa în care a copilărit Barack Obama este, de fapt, o magherniță

Casa în care a copilărit Barack Obama este, de fapt, o magherniță dar a fost pusă în vânzare pentru o sumă colosală.

Agenții imobiliari au evaluat proprietatea la 2,2 milioane de dolari. Aceasta se află în Honolulu, locul unde și-a petrecut fostul președinte american copilăria.

Căminul copilăriei președintelui american Barack Obama a fost scos la vânzare pentru 2,2 milioane de dolari. El a locuit în casa din cartierul Manoa din Honolulu între 1964 și 1967, când acesta avea vârsta de trei ani și până când a împlinit șase ani. La vremea respectivă, mama lui urma studiile la Universitatea Hawaii din Manoa, aflată în apropiere. Construită în 1947, casa, extrem de modestă are trei camere,  două băi, un pridvor acoperit precum și o cabană separată care ar putea fi ușor transformată într-o pensiune ce poate fi închiriată pentru vacanță. Are chiar și intrarea sa separată. În interior, casa este rudimentară, cu podele din lemn de esență tare, doar ușile și ferestrele de tip francez  din sufragerie adăugând un pic de fler în reședință. Pereții bucătăriei sunt vopsiți cu o nuanță roz pal, cu blaturi gri și dulapuri albe. Grădina din spate are o mulțime de spațiu pentru a planta pomi fructiferi sau flori.

Casa s-a vândut ultima dată pentru suma de 1,3 milioane de dolari în 2006. De atunci circumstanțele de viață ale Obama s-au schimbat substanțial. Anul trecut, fostul președinte și soția sa, Michelle, au achiziționat o casă la Martha,s Vineyard, Massachusetts, pentru 11,75 milioane dolari.

foto> Hepta

Citeste și:

Corina Caragea, despre decizia de a deveni mamă: „Rolul unui părinte este să îl ghideze pe copil prin viață'

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete