Carmen Tănase a făcut un „pariu cu moartea”. Ce s-a întâmplat cu Victor Parhon, soțul actriței

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Carmen Tănase a făcut dezvăluiri neașteptate despre soțul ei, Victor Parhon, care s-a stins din viață cu ani în urmă. Relația lor e demnă de un film, căci au divorțat, iar apoi au hotărât să rămână împreună.

Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film din România. Rămasă văduvă de la 39 de ani, actrița și-a deschis sufletul și a vorbit despre căsnicia dintre ea și fostul soț, regretatul critic de teatru Victor Parhon, care a durat doar trei ani. Deși au divorțat în acte, cei doi au continuat să rămână împreună.

„Nu eu am decis să divorțez, noi am decis. A fost foarte bine așa. De ce nu am vrut eu să mă căsătoresc, în primul rând? Din instinct, pentru că nu știam, nu mai fusesem măritată. Dumneavoastră, bărbații, sunteți niște «animale» ciudate, de pradă, și în clipa în care prada este a dumneavoastră, este proprietate. Eu am văzut asta și am zis că eu nu o să fiu proprietatea nimănui.

Eu sunt de sine stătătoare și am zis că eu nu mă mărit. Dar totuși o să vină copilul. Așa și? Ce? Nu o să putem să stăm așa neoficializați sau care este problema? De ce hârtia valorează mai mult decât relația în sine? Până la urmă, am cedat presiunilor familiei. Apoi, au început mici semne de proprietate și mici râci. Am zis că nu are rost să stricăm prietenia și legătura frumoasă dintre noi.

Ne-am dus să divorțăm. Am fost întrebați dacă suntem de acord amândoi, dacă avem vreo pretenție, am spus că nu și ne-a declarat divorțați. Am semnat niște hârtii și am plecat de gât. Am rămas împreună, noi nu ne-am despărțit practic niciodată, doar s-a anulat o hârtie. După divorț s-au schimbat unele lucruri. Eu mă mutasem în altă parte și ne întâlneam cum se întâlnesc doi oameni când se tatonează, nu mai ești obișnuit cu persoana respectivă. Asta a durat până la sfârșitul lui. Noi ne-am mutat împreună înainte de a se îmbolnăvi. Tudor, copilul nostru, nu mergea la tatăl lui. Țucu, așa îi zic eu, venea la noi acasă, adică în casa în care mă mutasem. Noi nu am împărțit copilul că nu a fost cazul, noi eram împreună', a declarat actrița, în podcastul lui Dorin Galben, din Republica Moldova.

carmen-tanase-dieta-2SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Acum, invitată în podcastul lui Adrian Artene, Carmen Tănase a recunoscut că înainte să-și piardă jumătatea, actrița a făcut un pariu cu moartea. „E vorba de perioada când soțul meu a fost bolnav și când am pus, așa, e un pariu. Aveam niște discuții eu cu doamna asta în privat. Și am zis: ‘n-o să reușești. Sau dacă o să reușești, o să-ți fie foarte greu cu mine, pentru că eu n-o să mă las. Nu i-a fost ușor. Da, până la urmă să zicem că a învins. Da, într-un fel a învis, pentru că l-a luat, a murit atunci', a declarat Carmen Tănase.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete